Poezie
Rezemați de cruce
Lui Emil, Sorin și lui Cristi
1 min lectură·
Mediu
În ceață îmuiat condeiul prin ceruri poartă versul orb
atunci când din căușul serii răcoarea nopților îi sorb,
de cruce rezemat cu munții admir luminile din vale
pătruns de zâmbetul caustic al lumilor patriarhale...
Tovarășii îmi sunt aproape proscriși de febra pietrei sure,
striviți de geamătul dogmatic aprins de ape prin pădure;
priviți din înălțimi concrete de piatra mută stând pe vine
ne aruncăm țigara stinsă, apoi ne pierdem prin ravine...
Cabana neagră prinsă-n stâncă feștile mestecă tăcută
iar urletul potăii moarte chemă din neguri luna slută.
E timpul să închidem lumea în sipetul uimirii caste...
Să mergem dar prieteni, astăzi voi bea în cinstea lumii noastre!...
043699
0
de cruce rezemat cu munții admir luminile din vale
pătruns de zâmbetul caustic al lumilor patriarhale...