Poezie
Piruete pe buza unei cești de ceai
1 min lectură·
Mediu
Prin aburul firav ce umple distanța dintre inimile noastre
ți-am surprins privirea sustrăgând fericirii
o clipă de indiferență
pe care a ai ascuns-o într-un zâmbet vinovat!
În lichidul întunecat, îmi zăresc un moment lungul nasului –
imagine care mi-a lunecat pe gât într-o clipă
creându-mi certitudinea că sunt un măgar mulțumit, însă tu,...
tu mi-ai răpit certitudinile
dăruindu-mi în schimb nesiguranța fericirii...
Sărutându-ți degetul rătăcit în ceașcă,
aromele mixate de-al tău suflu în altitudinea perenă a lumii noastre
a deșteptat în mine amintiri de mult uitate...în mine:
câinele cu reflexe proustiene...
Câteva momente în viață sunt de-ajuns
a te face să capeți siguranța faptului că lumea
nu-i decât un nefericit „coitus interruptus”
în perpetua și uniforma desfășurare a nirvanei...
Mai sorb un pic din lichidul călduț apoi,
adulmecând dorința ce plutește prin aerul roz,
te trag după mine în visul ce-mi dă târcoale de-o vreme
făcând piruete pe buza unei cești de ceai!
074.163
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Geronimo Trascau
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Geronimo Trascau. “Piruete pe buza unei cești de ceai.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/geronimo-trascau/poezie/50658/piruete-pe-buza-unei-cesti-de-ceaiComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"pe care a ai ascus-o într-un zâmbet vinovat!\"
Vezi ce faci cu versul acesta, te rog!
Cât despre celelate cuvinte, despre înlănțuirea lor, pot spune că ești promițător și ...original (Da, Silvia, ai dreptate!).
Este o poezie reușită!
Vezi ce faci cu versul acesta, te rog!
Cât despre celelate cuvinte, despre înlănțuirea lor, pot spune că ești promițător și ...original (Da, Silvia, ai dreptate!).
Este o poezie reușită!
0
Altceva decât până acum! Și nu pot decât să subscriu la părerea \"ante-scriitorilor\" mei: este o poezie reușită, originală, aprent greu de citit. Multe imagini rupte din realitate, siguranță și...piruete pe buza unei cești de ceai!
0
Multumesc pentru laude.Asa cum prea bine stiu prietenii mei, nu le merit.Am sa mai scriu si, daca laudele nu m-au facut sa-mi iau nasul la purtare, poate la fel de bine dupa parerea voastra!
0
Pentru un text de o steluță-mai ales după ce ți s-a atras atenția trebuie să corectezi greșeala menționată!
Te rog!
În rest, numai de bine!
Te rog!
În rest, numai de bine!
0
Nu cred ca vreau sa corectez versu\' mestere!Am sa il las asa totusi...
0
Nu cred ca vreau sa corectez versu\' mestere!Am sa il las asa totusi...
0

Conchizi, cred, printr-o expresie metaforica inedita \"că lumea
nu-i decât un nefericit „coitus interruptus /
în perpetua și uniforma desfășurare a nirvanei...\".
Imi place la nebunie enuntul \" te trag după mine în visul...\". MI-am imaginat! Ai o forta de sugestie deosebita...pe langa faptul ca mai esti si original!