Georgeta Benescu

serpii negri fara sat mi-au mancat durerea a ramas in urma zat a ramas tacerea doi de doi de doi de tot, pana uit de mine, si-nca doi de doi sa pot sa ma-ndrept spre tine pas si zbor si

Semn de carte, ratacire printre file vechi, de miere, glasul ce iti cheama slova e cand raset, cand durere... Deget alb si trup molatec, leganat in prag de seara, poate ca citind in

Cantecul din zori ma uimeste, E inalt, si ardent, si mi-e scut, Vantul, rascolind se-nteteste... Perioada de zbucium sau rut... Cerbii albi pasc lumina sub stele, Iarba creste grabit printre

Cenusiu de siberii ascunse, geamat clar de vant dezgolit, scartait dur de osii neunse si un drum, serpuind obosit. Noi zapezi rascolind nemurirea, intr-un un mar, de un rosu aprins, incalzesc

Am numarat toti spinii, rand pe rand, Si s-a aprins, firav, sub frunte-un gand… E-atat de frig si ceata uneori, Incat as vrea sa-i pot schimba in flori. Ingenunchez, atenta, si-i

Dimineata aceasta este, ca intotdeauna, mai bogata cu un gand....desi afara ceata isi cerne aburul, incapatanandu-se sa ascunda deopotriva aur si noroi, undeva, intr-un colt din sufletul meu, lebede

Se desteapta-n mine un instinct primar Timpul se comprima, rupt din calendar, Cad prin geamuri stele, luminand grotesc, Oamenii se-nseala, fura sau iubesc. Se aprinde iarna... intre noi

Mi-e foame de nori ce se-alearga, de pasari tipand ragusit... De zile ce-s viata intreaga, de focul de ultim chibrit. Mi-e sete, iubite, de taina ce-o simt inflorind intre noi, si-as vrea sa

Hai sa fim indecenti intr-o lume in care Ard zapezi inutil, si pe strazi felinare Se aprind palpaind, de tristeti coplesite... Hai sa fim indecenti caci e iarna, iubite! Intr-un colt, la o

M-asteapta iarna s-o cutreier, se-aseaza alb, pe frunte-un greier, si canta iarasi, dulce-amar, un mar uitat in buzunar.... de-ar fi sa pot cuprinde vise, as desena si legi nescrise ar

La mijloc de ape, la mijloc de dor, Rasare durerea, incepe un zbor... La capat de ceata, la capat de vis Ma pierd in iluzii, salvez un proscris... La vreme de seara, la vreme de

Am plumb pe aripi si ma frang Si cenusiu in palme strang Am plumb pe ganduri si pe pleoape Si se despart in mine ape... Miroase alb, a toamna sparta, A crini uitati in alta

Nisipuri dulci, nisipuri sarate, Isi imprastie in mine luminile toate… Cu degete si buze calde, arse de vant Imi tot repet ca SUNTEM, ca SUNT…. Si cuvintele imi cad,cenusii, la

Nu stiu de ce, ma simt si ma complac intr-o perpetua asteptare....intr-un zbucium care se hraneste si creste din el insusi, pana ce ajunge sa ma sufoce cu omniprezenta, cu zbaterile, cu nelinistile

Miez de februarie, rece si taios….cateva strazi ale orasului mi-au chemat in dimineata asta pasii…i-au asteptat flamande, cenusii si seci, pregatite parca sa ma duca oriunde altundeva numai la

Era acolo...se izbea de pereti, ca o pasare isterizata de perspectiva lipsei de albastru...Era acolo si evident, isi uitase drumul catre imparatia tainica unde dispar senzatiile traite cu pretul

Pasesc desculta pe pajistile albastre ale visului...Undeva, intr-un colt senin de suflet, rasare aurul gandului: AI VENIT! Si fumul cenusiu al asteptarii se imprastie, spulberat de curcubeul

Ca o paiata trista privesc la scena vietii, Si nu ma-ncanta, tainic, nici visul tineretii... Un orb printre surasuri,un mut printre cuvinte, Un pas curmat deodata ce striga INAINTE! Si

Adesea peste suflet un abur se asterne Si picuri rari de ploaie nemarginirea cerne... E o chemare dulce, de zbor neterminat, E inc-o nopate alba ca un sonet uitat... Si poate rasuflarea

Durerea din mine devine fizica, palpabila, vie...ma chircesc neputincioasa, in fata unui adevar simplu, medical si rece: trupul imi urmeaza cel mai adesea sufletul, ii vine in intampinare cu gemetele

Ingaduieste-mi sa mai fiu albastra, Sa rup tacerea in fasii marunte, Sa inventez uimita o fereastra, Si sa privesc lumina-ti cum patrunde. As vrea sa-ntampin zilnic o caleasca Si armasarii sa

Respir adesea prin nelinisti multe Cand mlastini albe ma inghit incet Si universul nu mai sta s-asculte, Si undeva mai moare un poet... Ar fi usor sa schimb dureri pe hrana,

Hai iubite, pune-mi mâna pe tâmplă, Fii cuminte, sălbatic sau dur, Și mai spune-mi că minuni se întâmplă, Sau că ceru-i albastru și pur. Hai, fii tu și încearcă de toate, Să mă simți, să