George Pașa

dioramă

Da, a fost scrisă pentru copii. Mă bucur că ți-a plăcut. Îți mulțumesc pentru apreciere!

Felicitări! Simplu, mai ales că a fost o ghicitoare pentru copii. Dar cum copiii nu intră pe aici, și un copil mare ca tine este de apreciat.

N-am zis nicidecum că nu este interesant ceea ce spui, dar nu e poezie, ci proză, cu vagi elemente literare. La așezarea în pagină m-am referit. Mă rog, poate în partea a II-a o să fie și ceva poezie.

Acordul adjectivului trebuia făcut cu substantivul „pictor”, care e la singular. Dacă vreți neapărat să rămână pluralul, în acord cu subiectul din titlu, „oamenii”, atunci trebuie neapărat reluat acest subiect: „oamenii își pictează senini soarele”. Sau, dacă referirea e la pictori, atunci folosiți pluralul: „cu naturalețea unor pictori/ care văd cerul”.
Știu că țineți la acuratețea lingvistică, de aceea am și intervenit. În textele altor membri ai site-ului, unde greșelile sunt cu duiumul (culmea, chiar în texte multiplu înstelate): virgule între subiect și predicat, între predicat și complementul direct/ indirect etc., rar intervin, fiindcă nu e doar neatenție în redactare, ci și necunoaștere a regulilor.

Dragoș, fără supărare, îți adresez o întrebare: de ce ai așezat în versuri acest rezumat al unor fragmente de istorie? Nu este un reproș, doar nelămurire.

De fapt, am vrut să scriu un antipastel, dar elementele descriptive m-au trădat și acum. În plus, apetența din ultimul timp pentru poezia enigmistică s-a manifestat și în textul acesta.
Mașa, liana aia nu era Liana, dar așa e: tenorul vânt îi dă, de fapt, huța, liana e doar „suportul”. (!)

Nu-i nici caraulă, desigur. Nu cred că e din slavă. Pândar e termenul cel mai familiar, l-am folosit și eu, cândva, prin versuri.

străjer

Sperietoarea

A se lăsa o pauză pentru virgulă după cuvântul „acum”!

Sigur, nu e despre Canada, cântecul divei fiind mai mult un pretext pentru text (ca și melodia interpretată de Varvara, de fapt). Însă, de Canada mă leagă amintirea unei alte Marii care, acum e în convorbire cu îngerii.

Mai lasă o pauză pentru virgulă după cuvântul „eu”.

Ce noroc pe mine că nu era o stradă înfundată! Și cum faci, chiar îi dai huța? Glumesc, desigur. Oricum, tu ai spus ceva în plus față de Emilian, ai auzit glasul ăla de tenor.

Emiliane, fugi de-aici, că nu există decât un maestru (chiar mare) în viață! Nu mai șterg și textul ăsta. Nu te supăra, dar eu când nu am nimic de zis despre un text, prefer să tac.

Scuzele mele, i-am degradat pe cei șapte Arhangheli! Ma sunt câteva erori de redactare, dar se înțelege ceea ce am vrut să spun.

Sigur, oricare cronică de carte nu poate cuprinde întreaga bogăție de sensuri a unei cărți și toată arhitectura formală a acesteia, doar, eventual, să realizeze o sinteză a acesteia, dintr-una sau mai multe perspective.
Îmi place ideea de a începe tocmai cu finalul cărții, din care, de fapt, se pot desluși mai multe nelămuriri rămase din alte pasaje ale cărții. Spre exemplu, pe mine m-a intrigat, la început, ideea aceasta de a nara la persoana a II-a, din perspectiva unor martori celești, aotoateștiutori, pentru ca, spre final să văd că era vorba de șapte îngeri al Domnului, numiți chiar „atoateștiutorii”. Oricum, o asemenea perspectivă narativă e rar întâlnită, dacă nu unică la o asemenea alcătuire epopeică în proză.
Sunt în acord cu autorul în ceea ce privește viziunea caleidoscopică și telescopică. De asemenea, cu interpretarea titlului, chiar dacă eroul principal este, într-o anume măsură, un antierou. Până la urmă, el își ratează toate „visele” sale: e mărire, de „libov”, de mântuire.
Citind cartea, îmi veneau în minte o serie de gânduri, dar, cum nu am nebunia de a mă identifica „Marelui Cititor”, cum Theodoros are trufia luciferică de a se substitui Creatorului, devenind singurul împărat care lipsea din basme, Împăratul Albastru, mă voi opri aici, spunând că, din punctul meu de vedere, nu e nicidecum o carte plictistioare, dimpotrivă.
Dacă e ceva ce nu mi-a plăcut, este inserarea unor personaje palide, cum ar fi, spre exemplu, Yohannis.

E bună ambiguitatea pentru o ghicitoare. Lasă așa!

Da Ottilia. Felicitări! Chestiile că Viorel n-a vrut să dea de la început acest răspuns, părându-i-se prea simplu. Oricum, ținând cont de răspunsul său inițial, asa zice că ar fi bine să împărțiți premiul.

Of! Am lăsat puțin romanul "Theodoros" fiindcă văd că v-ați încurcat rău. Dama aia cu frunza nu e de pică, ci e de...