George Pașa
Verificat@george-pasa
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
Colecțiile lui George Pașa
Pe textul:
„Ghicitoare 532" de Miclăuș Silvestru
Pe textul:
„Ghicitoare 532" de Miclăuș Silvestru
Pe textul:
„Ghicitoare 532" de Miclăuș Silvestru
Pe textul:
„emoția pietrelor" de Stanica Ilie Viorel
Tego, temele în literatură sunt limitate și în mod sigur ai întâlnit-o pe aceasta. Spre exemplu, pe tema iubirii sau pe tema naturii s-a scris de la începuturi și se va tot scrie. Normal, aici e o altă temă. Până la ciclul acesta de „pașadine în vers alb”, dădeam titluri textelor aparținând acestei specii literare. Acum, așa le-am început și nu vreau să pierd numerotarea. (!) Îți mulțumesc!
Pe textul:
„Pașadine (57)" de George Pașa
La nivelul formei, se remarcă îmbinarea dintre modernitate și tradiție intr-un întreg armonios, iar acele rime interioare dau o cadență aparte.
La nivel stilistic, ponderea și expresivitatea tropilor sunt și ele remarcabile. Un text emoționant despre toamnă, dar știam că ești printre autorii care scriu sensibil despre toamnă, chiar dacă, la fel ca mine, ești născută primăvara.
Sper că nu se va spune și despre noi că ne lăudăm reciproc. Dar trebuia să fiu drept.
Pe textul:
„de toamnă " de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„adiere" de Stanica Ilie Viorel
Pe textul:
„Cartea de Duminică " de Ioan-Mircea Popovici
RecomandatPe textul:
„adiere" de Stanica Ilie Viorel
Pe textul:
„adiere" de Stanica Ilie Viorel
Pe textul:
„adiere" de Stanica Ilie Viorel
Pe textul:
„adiere" de Stanica Ilie Viorel
Poezia este frumoasă. Prima strofă transpune într-un limbaj expresiv starea sufletească specifică trecerii dintre anotimpuri. Se continuă în aceeași atmosferă de nostalgie, cu accentul în special pe sugestie, reflexivitate. E și o sugestie muzicală acolo, cumva thanatică (mă refer la versurile 3 și 4 din strofa a doua).
Cu stimă,
G. P.
Pe textul:
„arpegii" de holobaca gheorghe
Scuzați-mă dacă am deranjat! Promit să n-o mai fac.
Pe textul:
„arpegii" de holobaca gheorghe
Pe textul:
„arpegii" de holobaca gheorghe
Nu-i un text de pus în ramă, însă, știm că nu putem fi totdeauna egali cu noi înșine.
Pe textul:
„început de septembrie" de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Copii, haideți să ne jucăm de-a notele!" de George Pașa
Pe textul:
„La ce bun să mai scrii?" de George Pașa
Vă mulțumesc!
Pe textul:
„La ce bun să mai scrii?" de George Pașa

