Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@george-pasaGP

George Pașa

@george-pasa

Puchenii Mari
„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)

Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
George PașaGP
George Pașa·
Singura imagine care nu mi s-a părut în regulă sau, mai degrabă, este mai greu de redat prin mijloacele pe care le presupune un haiku o constituie aceea a \"frunzelor căzute\". Cred că referirea este la frunzele în cădere, prin care se poate vedea acel \"petec de cer\". Totuși, poate că trimiterea ar putea fi și la acel bazin, văzut ca \"un petec de cer\". În traducerea mea pe russkaia.agonia.net, am încercat să respect fidelitatea originalului. Sper că se va aproba într-o săptămână-două.

Revin târziu la acest grupaj, deși l-a, citit de mai multe ori.

Pe textul:

Haiku" de Virginia Popescu

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
E frumoasă comparația din final. Într-adevăr, trebuie măcar un gram de \"nebunie\" pentru a scrie așa. Celor mai mulți dintre noi ne lipsește așa ceva.

Pe textul:

soarele meu " de Silvia Goteanschii

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Deși textul poartă un parfum vechi, provenind cumva din expresionismul clasic, se simte sensibilitatea creatoare și aerul unei poezii ce vine de dincolo de timp și trece peste timpuri. Poate că este tonalitatea poetică potrivită pentru mesajul de aici. Dacă ar fi fost posibilă evitarea aceleiași forme verbale în două versuri consecutive, la început, era și mai bine.

Pe textul:

Câmpii la lăsarea serii" de Mircea Florin Șandru

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
\"incomprehensibil\"

Pe textul:

dor" de George Pașa

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Alex, sigur că experimentul acesta e într-o primă formă. Titlul final va fi, pur și simplu, \"dor\". Cred că ai înțeles ce este cu \"blana de brad\"! Și dacă ai înțeles, vezi că totul e într-o \"simbioză\"/ legătură, prin chiar \"blana de brad\". O, deșertăciune! \"Notele de subsol\" sau \"rețetele\" sunt în relație cu singurul vers al poemului, chiar dacă sunt independente. Poate \"comentariile\" acelea pot părea înafara subiectului, dar numai pot părea. Oare degeaba am \"semnalizat\" cu bold primele litere din cuvintele lor?! Comentatorii din text sunt și ei diferiți, caută un răspuns la sensurile sintagmei-vers \"blana de brad\".
Nu deranjezi deloc, știam că, pe alocuri, textul poate fi incoprehensibil, dar sper că l-am scris pentru vreo sută de ani!

Mulțumesc frumos pentru comentariu!

Pe textul:

dor" de George Pașa

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Scuzele mele, poate m-a înșelat memoria, dar am citit acum vreo lună-două un text cu subtitlul \"Inorogul alb\". E posibil să îl fi retras, ca și alte poezii sau personale scrise de tine.

Pe textul:

din grădina inorogului alb" de Ioan-Mircea Popovici

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Văd că ai revenit la \"tradiția\" de a lăsa un subtitlu pentru un alt titlu. Aici e oarecum aproximativ la fel, fiindcă subtitlul unui text recent postat era \"Inorogul alb\". E un text înțelept, cu magie, \"copaci metaforici\", inserții ale unui limbaj matematic, în descendența lui Ion Barbu. De aceea sunt și mai greu de interpretat imaginile poetice de aici, sensurile fiind unice.
Oricum, textul stârnește interesul, încă de la primul vers. Probabil că va fi înțeles pe deplin de aceia familiarizați cu inserțiile criptice, cu numerologia sacră sau cu teosofia.

Dar trebuie să salut un text recomandat, după mult timp, în pagina lui Ioan-Mircea Popovici.

Pe textul:

din grădina inorogului alb" de Ioan-Mircea Popovici

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Felicitări pentru această apariție editorială și îți doresc să te bucuri de prezența a cât mai multor cititori cu ocazia lansării de carte.

Cred că este necesară o corectură în formularea anunțului, fiindcă nu se știe dacă evenimentul are loc joi, 14 aprilie 2011 sau sâmbătă 16 aprilie 20011.

Pe textul:

Invitație la Târgul Gaudeamus - Cluj-Napoca" de ioana negoescu

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Știam că simți muzicalitatea versurilor, însă în versul 3 din strofa penultimă chiar se pronunță împiedicat construcția \"într-un trup\". Dacă ai găsi o soluție, fără pierderea semnificației inițiale, ar fi bine, întrucât s-ar rezolva și ceea ce spune Liviu.
În rest, scrii pe gustul meu, chiar dacă aici parcă mai puțin semsibil și mai \"calculat\".

Pe textul:

tratat de descompunere a fericirii" de cezara răducu

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Mulțumesc tuturor pentru faptul că s-au oprit la acest \"semn(al)\" de carte. Nu este o recenzie sau cronică de carte, nici nu am urmărit acest lucru, doar să vă apropii de această carte. Obiectiv vorbind, dincolo de prietenia noastră literară, volumul \"Atlantic\" are o poezie destul de reușită.

Pentru Cristina:
Acele cuvinte nu îmi aparțin mie, ci lui Silviu Guga. Sunt cuvintele acestuia de pe coperta 4. De fapt, jumătate din \"semnalul\" de aici conține prezentările celor doi critici: Silviu Guga și Ioan Radu Văcărescu.

Pe textul:

Semnal editorial: \"Atlantic\" de Liviu Ofileanu" de George Pașa

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Eu aș scrie aici mai multe \"piramide răsturnate\":
1
\"de câteva zile
la farul părăsit se vede-o lumină
pescărușul rănit de la far mi-a adus floarea măslinului

pe pânza albă cascada vuiește
ca-n dimineața cocoșului când petru s-a lepădat

după ce-am șters povestea s-a întâmplat totul\"


2
\"voi arunca pietrele adunate
scoicile sparte le voi lăsa la icoană
anna va rămâne Înrămată-n văzduhul țărmului

curând voi părăsi insula
sămânța de iederă a încolțit într-un vers

libertatea mea e libertatea ta\"


3
\"arcadele pontice au făcut ramuri
exoticul a deschis prima floare
în vârf respirația pânzei

iau semnele-n serios
cuvintele-au cristalizat clipa-n acum

constantele-au gravat semnul mirării-n oglindă\"


4
\"iau semnele-n serios
cuvintele-au cristalizat clipa-n acum
răsturnată-n sămânța lui i

constantele-s gravate
semnul mirării în oglindă

din multele pietre a rămas piatra vieții\"


5
bătăi rare ale orologiului
peste dimineața cu zburătoarele Tomisului
ora măslinului sălbatec de primăvară colț încolțit

înrămată-n văzduhul țărmului\"
anna respiră din pânza apelor

pe scarile gemene același semne



Iertare pentru îndrăzneala de a-ți reașeza textul.


Pe textul:

ora măslinului sălbatec" de Ioan-Mircea Popovici

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Adriane, voi încerca să răspund în același stil. Păi dacă ai credința că aici ar fi doar niște \"biluțe\" rezultate după scobirea în cele două \"nări\" metatextuale (!), atunci înseamnă că \"barca pe valuri (nu mai) plutește ușor\", naretorul pierzând o ramă. E posibil ca fluxul ideatic rezultat din \"emergența\" radiațiilor alfa ce au trecut prin nara stângă să fi lăsat dreapta fără vreo șansă, decât aceea ce a-și sufla conținutul într-o structură devenită prea vâscoasă pentru na(ra)țiunea noastră. Na, rațiune, Adriane!

Liviu, păi dacă nu ne-ai păcălit tu, volumul tău fiind deja o certitudine, iată că am încercat să vă păcălesc eu, printr-un text care nu prea e umoristic. Ne-ai oferit o interpretare mai bună decât textul.

Onorat de vizita domniilor voastre!
Pașa

Pe textul:

narațiune într-o ramă" de George Pașa

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Sigur că mi-am dat seama, Mădălina. Dar nimic nu mai pot schimba. Am încercat un compromis între directețe a measajului și o anume ocultare. Posibil ca altădată să scriu mai bine, aici nu prea mi-a reușit umorul, sau e prea amărui.

Pe textul:

narațiune într-o ramă" de George Pașa

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Pe site-ul editurii \"Atu\" nu apare cartea. Este cumva în pregătire pentru tipar? Sau e 1 aprilie?!

Pe textul:

Waldo cel discret și lumea lui nebună" de Liviu Comșia

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Mă bucură aceste \"vești din utopia\", ajunse, iată, și la noi prin intermediul acestor note de lectură ale domnului Comșia. Waldo este un personaj fascinant și am scris, când am avut ocazia, cu plăcere despre acest personaj. Aș citi cu interes această carte.

Felicitări pentru volum Liviu! Mulțumiri domnului Comșia.

Pe textul:

Waldo cel discret și lumea lui nebună" de Liviu Comșia

Recomandat
0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Din păcate, nu am reușit să-l cunosc pe N. Stănescu decât din ceea ce a scris, de aceea mă bucură orice nouă scriere despre personalitatea acestuia. Mi se pare interesantă interpretarea pe care o dați cunoscutelor fraze ale lui Nichita despre viitorul mare poet român. Niciodată nu m-am gândit că s-ar putea referi la sine, deși portretul, aveți dreptate, i se potrivește foarte bine. Și totuși, enigmatic așa cum îl știm, poate că a fost un clarvăzător și se referă la alt poet de o aceeași frumusețe fizică și spirituală.

Cu stimă,
George Pașa

Pe textul:

O amintire din liceu despre Nichita Stănescu" de Cristian Petru Balan

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
Cam facilă soluția din ultimele versuri, prin parafrazarea cunoscutelor versuri eminesciene, chiar dacă poanta există.

Pe textul:

Unei zâmbărețe" de Ica Ungureanu

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
\"Mă vrei schiloadă de picioare,
Poetule cu suflet rece?
M-oi întrema eu (deși doare) -
Talentul, însă, nu-mi va trece...\"
(Goea Maria Daniela)

Ei, lasă, Daniela,-ți trece,
Nu-ți mai aduc argint de stele,
Mai bine-ți spun, așa, la rece:
\"Dă-mi pe cei vechi, să pun pingele!\"

Desigur, vocea de aici nu se confundă cu a autorului.

Pe textul:

O femeie cu picioarele pe pământ" de Goea Maria-Daniela

0 suflu
Context
George PașaGP
George Pașa·
El promitea argint de stele;
Ea prefera pantofi de firmă.
Atunci, bărbatul îi afirmă:
Eu ți-aș dori niște atele.

Pe textul:

O femeie cu picioarele pe pământ" de Goea Maria-Daniela

0 suflu
Context