Poezie
Muzei mele
1 min lectură·
Mediu
Palmele-ți moi ca puful tot lunecă încet
pe chipu-n suferință al unui trist poet.
În note romantice tu lira-i acordezi
și-n cântecul iubirii nostalgică vibrezi.
Constrâns de zeul Ámor, aceeași notă cânt,
urmând prin bolți albastre o mână de pământ
ce mereu mă oprește în zborul spre-absolut.
O, mă sufoc în tine, amarnic trup de lut!
Furtunile de patimi nu vreau să le trezesc;
în albia luminii, cai-vise biciuiesc.
Grădina Hesperidelor păzită-i de-un balaur
ce-n luptă se-află ne-ncetat cu-al veșniciei faur.
Erato mereu îmi dictează versuri încarcerate,
deși amare, ele sunt cu atât mai curate.
O, muză blândă, aș dori mai multă veselie,
s-o torn în versul ce-l socot a iubirii solie.
Și-n note romantice tu lira-mi acordezi,
iubito cu trup mlădiu, cu ochi adânci și verzi.
Palmele-ți moi ca puful tot lunecă încet
și nu mă bate gândul că-s cel mai trist poet.
023.644
0
amical, cezara