Oglinda rece-a unui lac

O poezie esență ce are o gravitație tăcută, care m-a purtat spre linia fină a meditațiilor elegiace, acolo unde cuvântul nu strivește emoția, ci o învăluie. Refrenul „în timp ce gândurile, triste, tac” capătă greutatea unui oftat reluat – o pulsație lentă, un legato de melancolie ce menține versurile într-o plutire suspendată, între durere și frumusețe resemnată. M-a atins claritatea tăcerii din spatele fiecărui vers – un echilibru rar între simplitatea rostirii și adâncimea unei trăiri care nu are nevoie de dramatism pentru a se face auzită. E un poem care nu forțează cuvântul, ci îl lasă să cadă ușor, ca o frunză grea de sens, în oglinda lacului.Las o stelută pentru ,,Gânduri care tac, versuri care spun..."