risipiri de toamnă

dinspre toamna spre iarna, tristeti, nostalgii si nesigurante. daca albul iernii va coperi total explozia de culori?

toate aici in aceasta poezie
si
doar în pântecul începutului va domni
un somn infinit, neotrăvit de coșmaruri.

cu respect
as

Dintre toate viziunile toamnei care ne-au năpădit pe toți, aceasta e aparte întrucât nu e o toamnă interioară, ori tenebroasă, ori dulce, ori colorată, ori melancolică, ori altfel privită în adâncul din noi, nu, ci e privită cu un fel de detașare, i se conferă o imagine aerată, aproape pură și neprihănită, celestă, intangibilă. Un anotimp văzut la vremea lui, în ceea ce este el însuși, nu în ceea ce este el în noi. E adevărat, cu sensuri subtile (v. \"vărstele ierbii\", \"ritmul veacului\" etc), dar cu rost limpede și înalt care nu stă să se amestece cu micile noastre păreri efemere. Neviciată de simțirea umană. Asta mi-a spus mie. O toamnă înaltă și intangibilă. Mai altfel.

Angela, se pare că ai sesizat, din ceea ce spui, opozițiile semantice. Sigur, totul e trecut prin filtrul tău personal, iar percepțiile tale pot fi în acord cu textul.

Dle Sămărghițan, e o surpriză prezența dvoastră aici, nici nu prea credeam că ați citit vreodată ceea ce scriu. E un comentariu aplicat, ce denotă profunzime și intuiție a esențelor. Nu pot adăuga nimic, decât un sincer \"Mulțumesc!\", așa cum îi mulțumesc acum și Angelei Spinei.

Cu stimă,
Pașa