o nuntă ca-n povești (tot să trăiești!)
păsări înflorite în buchetul miresei,
prins din zbor de domnișoara de onoare.
normal, păsările își văd de treabă,
și fata rămâne în brațe doar cu parfumul,
prin aerul suficient.
mireasa e-mbrăcată într-un alb entuziasm de nedescris,
poartă conduri de sunete inocente,
păstrate de la ultima glaciațiune a iubirii.
mirele poartă un costum cu reflexii întârziate,
un papion cu speranțe îndoliate
și încălțări din multe griji acumulate
tot de la ultima glaciațiune a iubirii.
n-au muzicanți.
doar păsările acelea, bine-nflorite
după ce-au părăsit buchetul,
încearcă timid să suplinească absența
intonând un vals,
acompaniate de legănarea umbrelor.
nunul mare e un fel de soare;
nuna mare, o-ntrebare.
socrul mic, doar un mitic;
soacra mică, o lună mai pitică.
socrul mare nu pare a fi rupt din soare;
soacra mare, o altă-ntrebare.
între nuntașii adunați,
strălucește o pereche de cărăbuși.
(mai sunt și altele, bine ascunse după uși.)
despre ospăț n-aș zice nimic.
să-i urmărim pe miri
cum se-ndepărtează cu mașina lor de nori
în voiaj spre stelele de lungmetraj.
Am parcurs cinematografic poemul.
Frumos!