Poezie
Echilibru
1 min lectură·
Mediu
Nu! lacrimii care pustiește,
da! aceleia care-și conține izvorul.
Între o viață de plâns și una de râs,
puntea e așa de fragilă,
griul tinde să devină constantă,
limpezimea se închide-n durată.
Doar cu un surâs poți să oprești clipa,
ca pe o pasăre fotografiată în zbor.
Senzația de încremenire e falsă,
nu uita de forfota dinăuntru,
unde imaginile tind să atingă
limpezimea poveștii.
Nu știu ce cauți tu,
însinguratule, albăstritule,
în întortocherea aceasta de drumuri!
Vorbești de limpezime,
de parcă în clarobscurul interior
ai fi găsit drumul menit,
uitând că drumul este o alegere,
fie și proastă.
De la o vreme, tot vorbești de surâs.
Știu, este masca naturală a omului,
care știe că moare,
dar tot n-a învățat să moară.
Între lamentație și hohot dement,
oricum, e preferabil surâsul,
el topește gheața din inimi,
te încălzește până dai în clocot
și vei deveni elixir pentru cei însetați
de liniște, de dor, de lumină.
001.257
0