Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nu mai e vreme pentru așteptare...

poezie promovată de Radio Agonia

1 min lectură·
Mediu
Nu mai e vreme pentru așteptare,
s-au scuturat de clipe anii repezi,
iar tu, stingher, de vise-ncet te lepezi,
căci e aproape marea înnoptare.
Chiar și fiorii par așa de strepezi -
cum îi atingi, te țin în frământare,
te scot dintr-ale somnului hotare -
de fericire nu ai cum să trepezi.
Dar știi și tu că-n toate dorm sfârșituri;
nu te-mbăta, senin, cu apă rece,
nu da impuls dorințelor zevzece
spre gloria deșartă, când în riduri
nu poți citi înțelepciunea toată,
ci-n inima însingurată-n gloată.
032.428
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
86
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “Nu mai e vreme pentru așteptare....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14134788/nu-mai-e-vreme-pentru-asteptare

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@teodor-dumeTDTeodor Dume
un text despre filosofia vieții și trecerii ei înspre apus, bine conturat care iată cum timpul ne deslușește în viața fiecărei clipă trăită sau numai trecute prin noi.
o aducere aminte de noi! o aducere aminte care doare tăcut.
dumnezeiască constatare:

"Dar știi și tu că-n toate dorm sfârșituri;
nu te-mbăta, senin, cu apă rece,
nu da impuls dorințelor zevzece
spre gloria deșartă, când în riduri

nu poți citi înțelepciunea toată,
ci-n inima însingurată-n gloată."

Lumină pe drumul cuvintelor ce duc înspre suflet!

La mulți ani!
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
corect,a se citi
clipe trăite
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Vă mulțumesc, domnule Dume, pentru (în)semnul de lectură! Într-adevăr, strofele finale par ceva mai reușite.
Cu stimă,
G. Pașa
0