gena gurau

chiar și-așa, comentariul meu era ăsta:

drăguț gest, dely :)


eu aș zice simplu, doar atât:

mi-ar plăcea să vorbim despre tot și toate
ținîndu-ne de mână;
vreau să văd lumea prin ochii tăi.


ps. acum pare fără sens, dar chiar cred că a fost un gest frumos. :)

eu aș zice simplu, doar atât:

mi-ar plăcea să vorbim despre tot și toate
ținîndu-ne de mână;
vreau să văd lumea prin ochii tăi. :)

...încep și eu acum!!
da\' pe cuvânt dacă la final nu am citit ( cu mintea) altfel decât am citit cu privirea, anume:
\"zîmbea
la fiecare atingere
iar
ochii mei
degetele mele
inima mea
s-au acoperit cu un strat fin
de CATIFEA\"

pe bune!! mi-a dat o senzație teribilă!

acum, zi și tu , la cât de găunose erau toate, la grămadă...
ia încearcă. :))


e frumoasă abordarea asta.
în antiteză, dar, paradoxal, armonioasă.
stăpânești într-un anume fel echilibrul ăsta fragil al celor părtași la iubire.

adrian, puțin mai devreme, din grabă mi-a ieșit păsărichea din..taste:
gândeam \'fan\' și-a ieșit oricum ceva ce se suprapune aprope perfect pe imaginea cu care, cel putin eu te percep aici: \'fun\'. :D

alina.
eu am scris despre piesa mea preferată. rezultatul nu te-a satisfăcut. ai afirmat că mai degrabă este un blog, nu un text de postat pe site de literatură.
ok.
acum este rândul tău să scrii un text, pornind de la o piesă a Dianei Krall.
lucrurile sunt clare.
take your time.
(oricum, nu prea rezonez cu \"when I look in your eyes\" aleasă de tine.)

și nu uita! ai rămas datoare să-mi spui dacă am măcar un text care, din punctul tău de vedere, ar trebui să existe pe un site de literatură.
clar peste acest răspuns nu ai cum să treci, indiferent cu ce-ți ocupi în rest timpul - lansări de concursuri literare, muzicale, ș.a.m.d.

merci și baftă!

exact asta îți propuneam în comentariul de mai sus!!!
dar, alina, de ce o faci când ți-am zis că urma să plec????

am pariat PE TINE că o să vii cam când eu n-aș mai fi :)))

mersi pt trecerea în revistă.
eu nu am poezii, dimpotrivă, sunt texte lungi, deci chiar ai ochiul format dacă ai reușit în timp record să le parcurgi.
app, în graba de adineauri am folosit prost termenul \'reply profesional\'.
reformulez cum l-am gândit: de specialist.

dacă zilele trecute îmi spuneai cu cea mai mare convingere că \"lumea mea este de făcături\" acum afirmi \"să las orgoliile\".
habar nu ai cine sunt și cum funcționez, alina.
dar, așa cum eu mă-ncred în ochiul tău de specialist, hai să mergem la paritate.
so, trust me: nu sunt absolut deloc orgolioasă. doar intervin acolo unde se comite o nedreptate, înțelegi, oriunde sesizez că se-ntâmplă, nu numai în direcția mea. și nefiind orgolioasă, mai crede-mă când îți spun că-mi este al naibii de ușor să depistez rapid orgoliile celorlalți. ca de pildă, al tău. :)
( prin deducție logică, nu pari a fi iubitoare de jazz..:D)

ok.
astea fiind lămurite, uite ce-ți propun.
mi-ai lăsat aici piesa ta preferată a Dianei Krall.
eu am scris despre o altă piesă a ei un text, care sărmanul nu se vrea - ca de-altfel niciunul dintre toate textele postate de mine aici - poezie.
eu altceva așteptam de la tine. nu să-mi găsești poezie acolo unde nu e, ci să-mi specifici care text corespunde acestui site de literatură.

revenind la propunere:
ce-ar fi ca pornind de la piesa ta preferată a cântăreței noastre preferate să însăilezi un text, poetic sau nu, dar care să fie corespunzător pentru acest site?!
ca \'personală\', evident.
este un exercițiu \'de-o măsea\' pentru tine, cred, nu?

ar fi cel mai corect exemplu pe care poți să-l aduci ca argument în favoarea afirmației tale. clar! și singurul care m-ar convinge pe deplin că ai dreptate!



..aa!! să nu uit!
ne vedem pe 22 noiembrie la concertul Dianei Krall, oky?
ca fană înrăită ce te declari, nu ai cum lipsi!!
vezi că mai sunt bilete, așa că *pune mâna* ..pe ce vrei tu, da\' fugi să-ți iei, bine? :)

*care dintre textele mele cadrează... :D

nici că m-aș fi putut îndoi de asta, adrian!!
și EXACT faza de care amintești cu scormonitul în măruntaiele pianului pe mine m-a turbat. n-ai idee!!! :))

tu te-ai prins și știu că nu numai tu!
da. aseară când scotoceam după oarece muzică am dat de piesa asta.
m-a electrocutat!! rar mi s-a întâmplat în halul ăsta.
și, da! chiar am vrut să împrăștii \'descoperirea\' asta, adevărat, în maniera personală, sărind în sus de bucurie și venindu-mi să îmbrățișez pe toți.
și pe tine, alina, dacă te nimereai în zonă...

nu-i târziu nici acum.
dar, dacă tot te-ai nimerit, am o rugăminte mare:
specifică-mi cu exactitate care dinter textele mele care cadrează dpdv site de literatură. o să înțeleg că restul, nu.
îți faci timp, te rog?

ps. am intrat la tine.
n-am văzut decât...păpădiile, alina.
tu acolo ai o stare inspirată de imagini, eu așa înțeleg.
eu aici am scris despre o stare specială generată de un moment incredibil; e-adevărat, muzical, nu imagistic.
cred că DOAR aici ar fi diferența, pe care, evident, o vede ochiul meu neavizat.

aștept reply-ul tău. unul profesional, însă.
acum chiar nu mai pot să te aștept.
ms.

recunosc: habar n-am ce vrei să zici.
ajută-mă, vrei?

ps... te deranjează dacă îți mărturisesc ceva?
mă/te așteptam. aș zice că (ți-)am înțeles câte ceva din schema de abordare.
doar că în 10 minute mă retrag. so, shoot!

cred că pot afirma că fragmentul ăsta este preferatul meu. până acum.
m-a prins total. și m-a și ținut....
ce simt că are în plus: o tehnică desăvârșită de trecere prin alunecare, printr-o translatare ușoară de la un plan de acțiune la un altul total diferit.
le-ai înlățuit extraordinar de fain!!
cu talent, iulia.
sigur, poate și saltul de la descriptiv la narativ apoi la dialog și iar la narativ and so on aduce ceva în plus fragmentului ăstuia.
( aici, recunosc, sunt subiectivă: îmi plac astfel de treceri :) )

sunt bucuroasă că postezi în continuare secvențe adorabile din copilăria ta - pasajul cu baletul m-a copleșit puțin, eu n-am avut decât costum dintr-ăla de lebădă, nu dintr-ăsta profi de povestești tu :))) - și, mă repet voit, este o plăcere să te lecturez.

va urma!! :)

nici nu știu dacă să mă-ncumet să te rog să-mi decriptezi asta:
\"Corina poartă ochelari cu gust de vanilie, dar nu are, asemenea măsuței din sufragerie, două picioare.\"... pentru că deja am f\'o două opțiuni vizuale.
da\' sunt de bine amândouă!! :))
oricum, măsuța mi-a devenit dragă instant.

e fain ce faci tu aici.
și, crede-mă, că ajungînd la final ( care final?! :D) mai vrei.
adică, cititorul.
mai vrea. :)

..cu asta ai spus tot. era evident și reieșea întocmai din poemul tău.

da\', la o adică, n-ar fi mai bine să încercăm și cu:
\'conduse la groapă cu lumânări care încă ard\'??! :)
sau ceva în zona asta a efemerului, a pâlpâirii vieții până la topire..
ca să ne liniștim cu toții că totuși, ceva atât de evident ne însoțește pe ultimul drum și ne și \'scoatem\'!! ȘTIM că se vor mistui cumva la scurt timp după ce noi... (sîc!)

LIM, în poezia ta într-adevăr este bine scoasă în evidență ideea condiției umane, traiectoria omului, prestabilită cumva și pe care consider că ai perceput-o exact (cum zic eu cu mare plăcere) ca o buclă închisă, dar generoasă.
iar punctele prin care trecem, practic ne poartă prin bune, rele, zâmbete, lacrimi, fericire, suferință, speranță și da! certitudinea că lăsăm în urmă viață, îndreptîndu-ne spre o altă viață.
și, nu în ultimul rând, pe ultimul drum suntem însoțiți de...viața celor din jur. :)

...și cum subscriu la tot ce ați remarcat, suntem deja o mulțime de ..trei. :)))
păi, cam da, am relatat strict visul.
și da, merită mai mult.
recunosc cum că pentru mine devine o provocare, pentru că va trebui să nu mă mai limitez strict la a reda senzațiile trăite, ci să încerc să le dezvolt, imaginîndu-le.

ok.
se face.

mulțumesc pt hint-uri și imbold. :)

dacă-ți spun că totuși a fost un vis cam de acum câțiva ani, de care mi-am adus aminte cu ceva timp în urmă?!
și da, ai dreptate. de la o sămânță de realitate ar putea ieși ceva rotund.
doar că mi-a trecut senzația aia stranie de frică. mi-a rămas doar cea de căldură - de la \'prietenarul\' felinar. :)

mulțumesc, ștefan.

da, tamara!
pe nerăsuflate, dar știi de ce?
pentru că, cel puțin eu așa am perceput, ți-a ieșit întregul: vizual & sunet.
ca un tot, nu doar susținîndu-se reciproc.

și nu este laudă, pe bune! :)

nu-ți mai lua niciodată gândul că nu sunt băgate în seamă părțile, bucățile, pietricelele astea, bolovanii la o adică din calea asta faină pe care colinzi.
chit că, uneori, ți se mai aruncă cu praf în ochi... :P

m-ai dus cu gândul la un soi de truman_show, la o lume ce palpită între propriile normalități, ciudățenii, toate chestiile astea inerente, firești, rele, faine...


\"mă gîndesc de cîte ori am vrut să intru în oameni să văd ce simt ei. cum simt. ce lucruri li se par importante. dacă le e cald sau dacă tremură incontrolabil la fel ca mine cînd le e frig.
cum urăsc.\"

DA!! ..și mai ales, cum iubesc! de ce nu? :)

aici m-ai atins.
iubesc pinguinii.

poate dac-ai fi fost ceva mai îndrăzneț să te fi pus în..puful unui pinguin, poate ar fi ieșit ceva de genu\':
\"dac-aș fi fost pinguin,
aș fi vrut să zbor
dar prefer să mă fac..săniuță\" :D

hai să-ți spun: apucasem că citesc înainte de a ne băga în ochi \'nota\' nenecesară, de-altfel. :D

recunosc cum că adorr să vizualizez cu ochii minții amoruri dintr-astea hermafrodite, dacă mi-e permis.
și mai recunosc cum că-mi plac cronicile astea firiciste care sunt reale semnale de alarmă interioară, de genu\' \'bine că nici azi nu m-a călcat autobuzul.\'

oricum, citeam puțin mai devreme într-o alertă de știri că românu\' tot băiat dăștept rămâne.
dacă tot e să fie paranghelie, păi să fie, de la 10 zile de fără plată, la cât o vrea domnu\'. ( merg pe trend: cu \'d\' mic.)

\"vreau
tot ce ai tu
pielea ta când taci
la fel buzele
când nu sunt cuvinte\"

..păi dacă nu ai rămâne la stilul ăsta, aș începe să mă revolt cumva.
da\' așa, îmi place cum \'curge\' lumea ta fără întrebări.

..cu tot cu ..de dincolo de ușă. :))

L\'istinto


L\'uomo vecchio, deluso di tutte le cose
dalla soglia di casa nel tiepido sole
guarda il cane e la cagna sfogare l\'istinto.

Sulla bocca sdentata si rincorrono mosche.
La sua donna gli è morta da tempo. Anche lei
come tutte le cagne non voleva saperne,
ma ci aveva l\'istinto. L\'uomo vecchio annusava
- non ancora sdentato - la notte veniva,
si mettevano a letto. Era bello l\'istinto.

Quel che piace nel cane è la gran libertà
Dal matino alla sera gironzola in strada;
E un po’ mangia, un po’ dorme, un po’ monta le cagne:
Non aspetta nemmeno la notte. Ragiona,
Come fiuta, e gli odori che sente son suoi.

L’uomo vecchio ricorda una volta di giorno
Che l’ha fatta da cane in un campo di grano.
Non sa piú con che cagna, ma ricorda il gran sole
E il sudore e la voglia di non amettere mai.
Era come un un letto. Se tornassero gli anni,
Lo vorrebe far sempre in un campo di grano.

Scenfe in strada un donna e si ferma a guardare;
Passa il prete e si volta. Sulla pubblica piazza
Si può fare di tutto. Persino la donna,
Che ha ritegno a voltarsi per l’uomo, si ferma.
Solamente un raggazo non tollera il gioco
A fa piovere sassi. L’uomo vecchio si sdegna.



[ianuarie 1936]

Cesare Pavese - Poesie