Gabriela Petrache

hai cu noi
să poezim
și în trei
să ne uimim
să ne prostim
:)))))))))

licurici
cu sclipici
vrăjitor
amator
de aici
pîn\'aici
avantajul
sfinților
pe doi arginți
ora de zbor

joc
printre chei
fără zimți
și arginți
licurici
cu cercei
nu-s ai mei
ba rosesc
ba zîmbesc
mi-i doresc
de-amețesc

:)

Am citit cu sufletul pe buze, uitînd să mai și respir. Apoi am luat o gură de aer și am citit din nou. Victoria deja a spus tot ce era de spus, eu nu fac decît să adaug steaua.

\"cuvintele mele așteaptă...răsturnarea nopții\" :), dar dacă într-o seară noaptea uită sau refuză ceașca de cafea, așa-i că rămîi cu ceașca goală?? :))). Despre ac și urechile lui nu mai spun nimic, tu pari chiar mai \"berbec\" decît mine, iar eu isc polemici doar cînd mă și văd învingătoare:))).

Frumos, foarte muzicală, parcă o aud fredonată în surdină de Alifantis.
Frumoasă promisiune de primăvară care va veni
\"Printre noi se prefiră toți merii
promițând înflorirea de cântec
suntem doi
și doar unul al serii
dimineața ne-o fi
alb descântec.\"

upsss...era \"ceai\"

Incă de ieri mă încearcă o poftă de chihlimbar, am tot probat niște fleacuri din argint, nu mă puteam hotărî asupra modelului, așa că...am lasat în așteptare...pofta. Mîine sigur voi căuta o brățărică aromind a ce ai .
Drăguță declarație prin urechile acului, singura obiecție ar fi nu cu privire asupra formei, ci a...fondului...așteptării. De ce nu faci, dom’le un semn , un clipit ceva, să înțeleagă? :):)

Poemul acesta este unul dintre preferatele mele. M-ai impresionat cu \'\'într-o cheie anume
deschideam tâmplele
urcând o cădere
cu vești despre tine
până la înțelepciune\'\' și-apoi cu \'\'răspunsul îl știam pe limba ta\'\'. Frumos, mi-a mers drept la suflet și îmi dă o stare de liniște. Mulțumesc.

Poemul tău are ritm, muzicalitate și infinită delicatețe. Și, cel mai important pentru mine, \"a vorbi despre moarte\" nu îmi mai produce frisoane pe șira spinării. Îmi place.

Ia te uită, și tu aștepți primăvara, mai mult, o prevestești, atunci hai să-i luminăm drumul cu o steluță, poate așa gasește mai ușor drumul. Îmi place și înțeleg ce simte sifonierul bătrîn, voluptatea înrădăcinării, cît despre pereți, din ce în ce mai des înfloresc în revoluții nocturne.:)

Uailei măi Lebragioaico, ți-ai dat în petec. Data viitoare cînd te mai lovesc crizele existențiale, poate se îndură cineva să-ți ascundă tastatura, ori măcar să te deconecteze de la internet.

Geta, cu bafta mea s-ar putea ca ursul acela salvator să mă considere doar un supliment pentru cină.

Tudor, da, mă ajută pentru că am considerat întotdeauna galbenul extrem de tonic, așa că o să-mi fac o infuzie din steluțele astea și o să mă tratez de cîte ori voi mai simți nevoia. Deja mă simt mult mai bine văzînd atîtea zîmbete și vorbe bune.

Florina, un zîmbet numai bun de pus la păstrare pentru zile negre.

Vlad Ioan, mulțumesc de steaua cu mai multe colțuri și de instrucțiunile de folosire. Am zîmbit, cum era de așteptat. Capra vecinului n-am zărit-o azi, cred că i s-o fi făcut teamă omului și-o fi încuiat-o bine.

Claudiu, Adrian, Bogdan – mulțumesc pentru trecere.

Silvia, recunosc, am exagerat, dar asta numai pentru că deja ziua era iremediabil compromisă. Un plus de melodramă, hm...de fapt și de drept incidentul nostru m-a uimit atunci, în primul moment, apoi m-a amuzat. Zău ca nu am pus la inimă și nu am nici un fel de resentiment. In paranteză fie spus nici măcar nu-i adevărat că nu te plac. Așaaa, se pare că am comis și eu o strigătură, acum mă întorc acasa.

Florin, mulțumesc, tu ai scris o poezie. M-a emoționat. Și uite că zîmbesc.

Alina, tu știi, eu știu, dar parcă trebuia să o spui chiar așa în public? :P
Maaai, ai fi în stare să atașezi o cutiuță la fiecare text, nu, nu de cutia milei e vorba, ci de un fel de “da-ți un leu pentru cenaclu” , na, acum nu te supăra nici tu, am circumstanțe atenunate, sunt în convalescență.

Diana, păi da, că uite, iar a nins azi noapte, primăvara asta nu mai vine, iar capra, ei bine, la urma urmei e doar o capră, las\' să trăiasca și ea că e loc pentru toți sub soare.

Mulțumesc și promit că nu mai fac, adică revin la o stare de normalitate (dacă se mai poate):)))

Monica si Getaaaaa, mai ca va iubeeeessssccc.... am o zi de kko....comentariile voastre m-au făcuuuuut să zîmbesc azzzzziii..

Daneeeee, ai dreptate, ai inceput să mă cunoști. Mă zgîria auzul si mă mînca pielea numai citind despre recuzita păpădiei, abrazivă :)))). Îți spun eu, poezia asta va rămîne așa cum e, indiferent care ar fi consecințele. Păpădia doldora de logică mă caracterizează, sunt eu, abrazivitatea baaaaaa. Lămuriri suplimentare la următoarea întîlnire de grup vesel, acum mulțumesc pentru felicitări și ne mai citim, contrazicem eventual :)). Mulțam și de critici și de vorbe bune.

Gabi dragă, chiar așa ar trebui să faci, deschide-ți toate ferestrele, cu versul \"primăvara să zboare prin mine verde
în sens invers
să plâng până îmi crește viața pe trup\" m-ai atins la punctul sensibil , pînă îmi crește viața pe trup..., măi Gabi, atîta dorință de viață și atît de multă tristețe.
Gabi, optimismul, speranța, știu că găsesti resurse, doar ești o luptătoare \"îmi aștern optimismul imberb
la piciorul muntelui
și-l îndemn să facă alpinism
cu privirea înfiptă în cer
hai Sisif, mai ai preț de-o viață\" :)deși poate suna și ca un fel de \"curaj, găină, mîine te tai\" (scuze, știi că glumesc) , mi-e foarte cunoscut îndemnul auto-adresat.
\"cu gura la sânul luminii\" este aproape imposibil să nu găsești ceea ce cauți.
Mi-a plăcut mult, mult, mult.

Odihnă de pasăre ostenită de zbor, cu tăceri aninate de perdelele zilei. Liniștea nopții ce se lasă peste priviri frînte și aripi învinețite prematur, mie îmi pare că acel coșmar este tocmai ziua ce s-a scurs și te afli în ceasul acela în care te regasești cu tine insăți. Mi se pare remarcabilă strofa finală .
\"meșter de suflete
tu,
m-ai închipuit pasăre
rănită
și m-ai târât pe sub pleoapele cerului

momeală pentru zbor\"

Cel mai mult îmi place al treilea, mă face să văd noaptea și să aud liniștea, singurul lătrat accentuînd de fapt și mai mult tăcerea nopții de februarie.

Clau, să știi că poezioara asta am scris-o așa, pe nerăsuflate, sîmbătă, în nici 5 minute. Am scris și i-am și dat drumul fără să mă gîndesc absolut deloc la rimă, ritm. Ieri era cît pe ce s-o șterg, m-a temperat un prieten cu argumentul că așa cum e, face parte tot din mine. Iar acum simt că nu mai pot reveni nicicum asupra ei. Finalul frînt brusc, îl simt ca pe o concluzie după care nu mai pot adăuga nimic.
Mulțumesc pentru trecere și pentru cuvintele prietenoase.
Gabi

Am revenit, asa cum mi-am promis cand am citit prima data. Era singura poezie pentru care m-as fi intors. Ideea mi-a placut mai mult decat pot spune in doua-trei vorbe. Mai trebuie sa exemplific? Poftim...
\"Scrii frumos
dar acum
nu ne vede nimeni
dă-ți versurile jos
să te văd cum arăți fără ele
să te mîngîi pe umeri
de lacrimi ce plîng înăuntru
ca văduvele atîtor războaie pierdute de mine...\" . Restul, am spus deja...:)

Fumuri, ruguri, cai, cavalcada, femeie a stepei si barbat de cremene, pasari si smoala, extrem de incordata atmosfera, multa patima...prelucrata aici,ufff, o lupta intre instinct si ...atat :). Mai citesc si maine, sa vad daca vad altfel :)
La buna citire.