Gabriela Marieta Secu

Imi place ultima strofa la nebunie... cat inca-i devreme, cat inca nu ninge... ieri imi spunea fiul meu ca incalzirea asta globala atrage dupa ea o noua era glaciara...

regret ca atat ai intel din cuvintele de mai sus... prietenul meu e aici, munceste, si eu muncesc e drept nu pe bani frumosi ci doar pe bani... e vorba mai sus de poezie, de rostul poeziei, de poetii care, adesea sunt considerati nebuni fiindca vor sa faca o lume mai buna, mai dreapta... dar nu reusesc asta tocmai fiindca sunt prea multii nebuni chipurile buni care cred ca banul si agresivitatea de toate nunatele inseamna a trai... regret ca trebuit sa-ti traduc poezia de mai sus in limba romana... oricum, multam de timpul acordat.

nici nu-mi mai pasa... mi-a placut mult în copilărie \"Oameni și șoareci\", așa ca nu mă supăr... aș consuma energie inutil... oricum, mulțam de trecere....

nici nu-mi mai pasa... mi-a placut mult în copilărie \"Oameni și șoareci\", așa ca nu mă supăr... aș consuma energie inutil... oricum, mulțam de trecere....

este o poezie scrisa anume pentru o fatuca, la cerere, ei i-a placut si a si tradus/o in italiana... nu-ti pot traduce si tie Andreea, ceea ce spune poezia asta, in nici un caz nu am vrut sa gestionez nimic, oricum, multam de trecere. Si poate ca nici cu superficialitatea nu sunt de acord, dar respect parerea ta, e a ta... Uneori simplitatea poate fi atat de complexa incat poate scapa unora...

stiu si eu, poate daca ar fi poemul meu as renunta la ultimile doua versuri... sau as pune la amers altceva nu celule, poate aura gandurilor mele, oricum de la verticalitatea, chiar si rezemata a pereților, in locul tau nu m-aș lăsa fărimițată, dacă in clipă nu ești puternică ar trebui să fii, si să iei si niste calciu, uneori poeyiile noastre vb si de starea de sănătate... sa nu te superi, dar eu te vad asa de puternica....

Ai aici niste imagini deosebite, prin unele locuri ai mai putea slefui acest diamnat... am invatat sa-mi iubesc singuratatea... atat de simplu si totusi, atat de adanc...
Toate trec, chiar si tristetile... deveni un fel de cicatrici nevazute, doar tu le vezi cu ochii interiori... dar te si mandresti cu puterea de a fi trecut peste durere... nu acum, nu atunci cand simti ceea ce scri, mai tarziu, cand vei avea curajul sa te citesti cu atentie... susces si feliciatri pentru imagini, sunt deosebite.

Nu mai e voie sa semnalez lumina unei poezii autentice? Scrii interesant, cel putin lumina ta, aici, e fascinanta... Scrie, fiindca eu cred ca ai ce comunica semenilor.

e poema mea fac ce vreau cu ea... glumesc, ai dreptate poate, dar h/asul asta are rostul lui si ma gandesc la hohotul de plans si ras... e hotarul si cum spui tu... dar prea e hazul de necaz in verva pe marginea si pe mijlocul tarii asteia...

e poema mea fac ce vreau cu ea... glumesc, ai dreptate poate, dar h/asul asta are rostul lui si ma gandesc la hohotul de plans si ras... e hotarul si cum spui tu... dar prea e hazul de necaz in verva pe marginea si pe mijlocul tarii asteia...

stii mai mult decat lasi sa se intelaga, stiu ca poezia e criptare, si totusi, spui lucruri uriase ce trebuiesc cunoscute... sper ca tu stii ceea ce ai scris, oricum informatiile tale asa criptate sunt deosebite.

aproape vad cu urechile de cand am citit versurile tale... e intersanta lumina asta

Amărăciune sau rătăcire?



Nu mi-a fost politica niciodată aproape, dimpotrivă, cu tam tam și revoltă am ieșit, la cerere, din acel UTC al vremilor mele...
Aveam un curaj nebun în a spune lucrurilor pe nume, albului alb și negrului negru. Funcțile și scaunele unora, nu-și puteau permite libertatea aceasta... Mie, nu-mi era frică atunci, decât de Dumnezeu, un Dumnezeu slobod pentru mine și pentru destui munteni ai satului de munte neatins de cooperatizare... Acolo locuiau bunicii mei, în acea oază de normalitate, loc unde mergeam des și unde aveam mai tarziu să-mi consolidez adolescența. Oameni de oameni pe acolo, spre deosebire de oamenii câmpiei sau podișului dobrogean pe unde frica săpase șanțuri adânci în genetica lor spirituală, mai cu seama din acel hei rup al cooperativizării forțate.
Of, Doamne... ce slobod ești acum și câte case îți tot înalță liberii aceștia de azi, și ce cruci mari își fac și ce biblii îpielițate și-au tras pe birouri, aproape de funcțiile și scaunele alea murdare de frică și plocoșenie.
Și, Doamne, frica mea de tine în acel respect și iubire pălește și mi-e rușine și teamă de propria-mi rătăcire... Albul meu alb și negrul meu negru încep să aibe nuanțe... Și nu-i drept, Doamne, nu-i drept... camelionismul ăsta pute mai rău decât toate soiurile politicii din toate vremile.
Și mi-e dor, Doamne, tare dor de mine, de curajul meu, și mi-e ciudă că mă îneacă propria-mi nepăsare ca o mare cenușie...
Și marea era verde albastră, deși pe aici, îi spuneam Marea Neagră

. |

Of, și daca a fi mut nu e bine

iti multumesc cu sufletul, om bun din Baia Mare... hai sa-ti spun ca azi de 8 martie am primit de la trei fete minunate, un Cd cu melodii ale Tatianei Stepa, un film cu Ion Tugui, Catalin Crisan si Tatiana Stepa, alte filme de la spectacole de poezie si muzica folk... Pe aici am cunoscut fetele astea, imi pot fi fiice, nu-mi sunt si-mi pare rau... le stiu din poze... nu aveau de unde stii ele cat de dor imi era de Ion Tugui... mai stau de vorba cu fosta lui sotie... dar imagine miscata nu-l aveam... mi-e dor si de Vali Sterian, pe acesta nu l-am cunoscut personal..dar mi-era drag cantecul lui... Si tu mi-ai facut un dar prin cuvintele tale si tare iti multumesc.

si nu am ajuns, despre intalnirea asta mi-a scris, relatat mai apoi, fostul meu coleg Emil Ionescu, profesor universitar acum... si doamne ce dor imi e de mine in anii aceia de liceu...

fereastra asta poate fi si sticla calculatorului, a televizorului, a lumii, si totusi, uneori inchid calculatorul, televizorul, trag draperia... stau de taina atunci cu mine... mi-e greu sa stiu ca imi pazeste cineva visele cu biciul... am fugit de acasă din prea multa ordine si definiții, la bunici desigur... si nu mai mâncam strict doua felii de pâine ca să nu mă tampesc, aveam voie să mănânc si ouă de rață, si aveam voie să umblu desculță, să beau apă nefiartă... și ce fericită eram... uneori trebuie să fi si fericit, nu?

Nu prea mai scriu literatura, era un strigat al unei dureri ce nu se poate spune, pe care l-am strigat aici, si-ti multumesc ca auzi vezi... nci nu stiu daca mai vreau sa scriu literatura... trec printr-o pasa destul de gri, oricum, voua celor care mai scrieti - Literatura, va doresc din suflet Sarbatori fericite, la multi ani... si la multe realizari.

la cei 900 de ani ai mei, scriu fiindca sciu, si nici macar nu/mi iese armonia versului... multam de trecere...
sunt atatia tineri ce cocheteaza cu modernismul... iubirea mea tine de dincoace de timp si pana dincolo de timp, asa ca nu ma intereseaza vreun curent literar, oricum multam de trecere...

da tare mi+era dor de tine, si tare m+ai ostoit cu scrisoarea asta imprudenta... ma bucur ca esti inca in LIMBA ROMANA sa scriu ROMÂNÃ ca esti in stare sa creyi ca+i iubesc pe romani, pe care de altfel nu+i urasc... brva la tine fata mamii, brava ca mai scrii.