Am străbătut
atâta cale,
Am îndurat
atâtea nedreptăți,
Am coborât
până la hâdul Hades,
Ne-am ridicat
până-n orbitorul Olymp...
Am râs,
floare de nuc deschizându-ne,
Am plâns,
cenușă
\"Iartă-mă! Acum înțeleg că nu aveam dreptul să te întreb așa ceva! Nu era treaba mea!\"- am spus eu, surprinsă de răspunsul tăios ca vântul năprasnic care te face să-ți pleci capul, să te trezești
Nu știu cum am trăit toți acești ani… cum am putut să trec peste coșmarul care m-a făcut să vărs atâtea lacrimi în mine și de ce nu au dat pe dinafară… nu știu!
N-am știut…
Tânără, însărcinată,
Când lacrima se-ntoarce
Și mă scurg în mine,
Se face întuneric.
Focul,
Pe care nu-l stinge
Nici suflarea iadului,
Se întețește
Înăuntru.
Universul
Se adună și pulsează
În
M-am sculat de dimineață fără chef de viață.
Parcă trăisem până aseară tot ce-mi fusese dat să trăiesc.
Simțeam că trebuie s-o iau de la capăt, să schimb totul.
Nu mai recunoștem nimic.
Erau
Nu mă închide
în suficiență,
cu certitudine
mă reduci
la un punct,
care de fapt
e punctul de sprijin,
adică nu eu
Simt
cum mă-nghite
gândul
că nu mai am dreptul
să primesc;
deja
am
Pârâul
abia izvorât
de sub un colțișor
încăpățânat
de stâncă…
Inundă Muntele:
Lacrimile
picăturilor de ploaie
au topit
Cerul
și s-au strâns,
strâns,
la rădăcina
izvorului
de sub
Picăturile de ploaie
Sărată
Cu sarea iodată a nucului
Mi-au topit
Optimismul.
Plânge cerul în noapte
Și umbra lacrimilor
Ce se scurg pe parbriz
Îmi sapă-n obraz,
Îmi sfâșie pieptul
Și-mi
Ce este macul pentru vânt?
Provocare,
Obstacol
Sau buzele iubitei?
Ce este piatra pentru ploaie?
Altar,
Strivire
Sau clapele pianului?
Ce este cuvântul pentru
Mă iubești
Sunt o pată de cerneală
Ce se transformă într-o literă.
Mă iubești
Sunt o literă
Care se transformă în cuvânt.
Mă iubești
Sunt un cuvânt
Transformat într-o
Cine sunt eu?
Sunt cea pe care ai ajutat-o
Să se nască
Și ai botezat-o
Ca să învețe să fie
Și să urce coborând.
Cine sunt eu?
Sunt cea pe care ai făcut-o
Femeie
Ca să vadă a nucului
E noapte
Și e timpul să închizi…
Urechile,
Ca să nu mai auzi
Șoaptele mele de iubire
Ochii,
Ca să nu mai vezi
Sfâșierea dorului
Pe chipul meu
Mâinile,
Ca să nu mai poți aduna
În
Nu înțelegi...
Luna răsare dincolo de orizont
pentru tine
Soarele apune dincoace de orizont
pentru mine
Gândul aleargă împotriva valurilor,
ademenit de-ntunericul
Hăului stârnit
de vântul
Am nevoie să privesc pe fereastră.
Dincolo,
Este ceea ce ne lipsește nouă,
Sau ce am uitat că avem:
Este albul imaculat al zăpezii
Precum jocurile noastre de copii,
Este verdele crud al
În altarul iubirii
Cu iarbă în picioare,
Crengi aurii pe cap…
Ne-a cununat ieri ploaia.
Iar noi
(De cine?
Și către cine oare?)
Fugit-am speriați!
Fugeam, fugeam de noi
Þinându-ne de
Eram un trandafir.
Te-ai apropiat de mine
Ca o boare
Și m-ai învăluit
Ca să învăț să înfloresc…
Și-am înflorit.
Apoi
Mi-ai mângâiat petalele,
Pe dinăuntru
Învârtindu-te în cerc
Și-ai
GI