Tu,
Bulgăre de aur
sădit de Iubire
în izvor
de munte
Tu
iartă-mi
păcatul
de-a fi
Umbră
Așa,
Cândva
când
mă voi întoarce-n ploaie
Te vei naște
Până atunci…
Așa
Te voi
Maia, o bulgăroiacă mai nărăvașă decât calul înhămat la faitonul pe care-l conducea, oprise la semafor. Negruț, armăsarul superb căruia îi plăcea să se dea în spectacol, s-a ridicat în două picioare
Eu sunt detaliu
În tabloul zugrăvit de tine.
Detaliu care luminează
Și, de aceea,
Tot ce-ai țesut până acum
Din întunericul iubirilor deșarte
Se prăbușește peste el.
Este în tablou gaura
Era Noaptea de Crăciun, prima dintr-un șir luuung de nopți fără Crăciun...
În Ajun, l-am văzut pe Tata-mare cum se luptă cu nămeții ca s-ajungă până la magazia din fundul curții. M-am furișat
În 5-6 noiembrie 2005, adică în week-end-ul care a precedat declanșarea grevei profesorilor, s-au desfășurat la Măgurele lucrările Simpozionului Național cu tema \"Mari clasici ai literaturii române
Era aproape miezul nopții...
Plaja era zgâriată de muzicile ce se auzeau de la înghesuitele discoteci ad-hoc. Numai lângă apă era liniște. Valurile mari spumegau de dorul împreunării cu
Plecasem la cumpărături. Era un fel de sărbătoare când mergeam cu bunica în oraș să-i cumpărăm unchiului meu tot ce aveam voie să-i trimitem... acolo, unde era. Nu-mi plăcea să rostesc cuvântul
Când am renunțat
Să merg spre Lumină
M-am trezit
Urmându-mi umbra
Care pornise-n căutarea Ta
Și am înțeles:
Atunci când o vei întâlni
Așa
Cu vântul mângâindu-i părul
Și unduindu-i lunga
Am adunat un mac
Lovit
De orgoliul Pământului în care-a răsărit.
Am adunat un mac
Scuturat
De ploaia care l-a făcut să crească.
Am adunat un mac
Strivit
De buzele care-i jurau
Ochiul s-a închis
Și-atunci luna
S-a prefăcut în stea
Și steaua-n vis
Nici măcar într-o amintire
Și lacrimile,
Lacrimile ne-au umplut
Și astfel
S-a deschis ochiul
Puțin
Mult
Ca să
Mă supărasem foarte tare pe Jenița. Nu mai știu de ce. Simțisem însă că m-a lăsat singură când eu aveam foarte mare nevoie de ea: probabil mă împedicasem și-mi julisem genunchii, sau mă speriase
Vară. Dimineți frumoase, strălucitor de frumoase.
Fereastra de la dormitorul Didițichii și al lui unchiu’ Nicu cu geamurile așa de curate încât uitai de ele până le simțeai oprindu-te să-ți bagi
M-ai trezit
Din vis
Ca să visez din nou…
Și-am visat,
Și iar m-ai trezit,
Și iar am visat…
Se făcea că eram un copac
Și ploua,
Ploua peste tot
Răul
Și mă purifica.
Apoi, se
Mă-ndreptam spre casă. Era trecut de miezul nopții și eram singură în mașină. Mergeam cu viteză constantă, nu prea mare, pentru a mă putea bucura de noaptea frumoasă, cu lună plină, de șoseaua încă
Te doare…
Cuvântul tău scris
Rămas la mine
Este precum copilul
Dat de suflet…
N-ai grijă!
Îl voi iubi
La fel
Cum te iubesc.
Și-l voi învăța
Că eu
Sunt doar macul
Din care-și
Privesc prin fereastra
unui om beat
Și văd
dincolo de ea
totul altfel
decât
dincoace de ea…
Afară e noapte,
Înăuntru
e zi.
Înăntru e rece,
Afară
e cald.
Nimic
nu se
Sunt
o parte a ta.
Suntem
inseparabili.
Pentru totdeauna.
Sunt
ultima parte a ta,
Cea fără de care
nu mai poți fi
ce ești: Cineva!
Cineva atinge clapele
Cineva cântă…
Totul din
Sunt într-o colivie
Cu ușa larg deschisă.
La ce mi-ar mai sluji
Un zbor
Din zid în zid?
Ce fel de libertate
E-aceea
Când hrana și culcușul
Tot îngrădite sunt?
Am stat la o fereastră
Nu mă lăsa
Să fiu jăratec!
De nu-s flacără,
Mai bine tăciune!
Flacăra
Iubește soarele,
Întinerește pământul,
Răsucește aerul,
Scormonește apa.
Tăciunele
Aude lupii,
Ascunde
M-am născut
În miez de noapte,
Floare de nuc
Ca să luminez Întunericul,
Să închid Zidul
Și să iubesc Ura.
Am murit
În lumina nopții,
Floare de nuc
Pentru Tine.
Așa,
Niciodată
Nu
Fiecare fulg de nea
Care-a-ndoit pădurea
Este un diamant
Format în jurul unui vis.
Fiecare vis
Care ne-a dat aripi
Este strigăt de bucurie
Când se naște o stea.
Fiecare stea
Care
Un gând…
și același gând
izvorâte
din profund
scormonitul
Suflet
de artist…
Și o cale
către cer…
Trup de gânduri
din adânc
lovitul
Suflet
de artist…
Tu o aripă…
eu o
GI