Poezie

Albă ca Zăpada

1 min lectură·19 decembrie 2004

Mediu

S-a-ntrupat gândul sacrificat

Dintr-o iubire într-alta…

Albă ca Zăpada!

E fecioara născută pentru-a coborî

Dincolo, dincolo de-ntunericul neștiinței

Acolo unde-i sâmburele vieții

Răsucită-n coloana fără de sfârșit

A ce-a fost și o să fie odată, ca niciodată.

Este pădurea smulsă pământului negru

De greutatea albului fulgilor de nea

Topiți de focul căprioarei care și-a dăruit inima.

E altarul lăcașului din mijlocul lumii

Altar ce-adună și-adevăr și minciună

Într-o cupă de crin alb învelită-n cunună

De lună și stele, sfințită de soare,

Purtată de mâini împreunate-n izvoare.

E-a prințului mireasă pețită-n șapte rânduri

Ursită să ridice de-acolo din adâncuri

În cercuri orbitoare, spirale-ntre spirale

Toți îngerii cei negri pentru-a primi lumina.

Și-n sunete de harpă, în strigăt de trompetă

În șuierat de vânt prin frunze, flori sau fructe

În răsuciri de valuri cu scoici izbind în stâncă

Pentru-a arunca în ceruri cu perle-artificii…

E cea mai fericită

Femeie-ntre femei, că a fost dăruită

Și-n ea se-oglindește și-afară și-năuntru

Totul: Jivina, Omul, Sfântul.

Copila ce rătăcită-n timp simți triada

Și care prin Tine veșnic va trăi…

E Albă ca Zăpada!

001.957

Gabriela Ilisie. “Albă ca Zăpada.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-ilisie/poezie/98556/alba-ca-zapada

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.