Poezie
Sânge
1 min lectură·
Mediu
Pictam și atunci a început să plouă,
să fulgere, pe retine, între un strat de sensibilități
și altul delicat de nervi, un gest simultan,
o căutare a centrului, ah, ia-ma! ia-ma!,
a muchiilor ascuțite, lamă dublă, cvadruplă,
multiplicată, e atât de ușor să spui că pictai
pe trupul unei fete zgomotul imperceptibil al unei clanțe
de-abia apăsate, împleticiri de vâslă și tăceri
nedeslușite, în care ridici capul de pe pernă,
pentru buze pregătisem un ocru aspru, la fel
de bine aș fi putut s-o întreb unde,
cu cine, dacă da și mai ales cu ce gest, cu ce fel
de-a râde, de parcă aș roti pensula în sens
invers blondului ei, nu exista demnitate în care
să nu-mi înfig cuțitul, din care
să nu mușc, sub pretextul că am nevoie de un burete ud
pentru a te șterge, și-ți mușc vârful limbii,
o zbatere de fluture, pe șolduri, e o blândețe
pe care privirea ei fixă nu o poate ascunde,
chiar dacă țipi, geam după geam, mă tem
că nu o să mai am nevoie de, noapte bună.
/2.12.2003/
065193
0
Ai punctat foarte inspirat pendularea carnii intre zidurile de eter. Totusi, nu ne spui in ce nuanta ai pictat...
Mie imi place foarte mult semiintunericul acesta ce-l izvorasti.