Pentru a scrie adevarata poezie

Sunt uneltele unui geometru cu inima de renascentist.
Sunt cuvinte ce l-ar bucura pe da Vinci.

Da?
Sa fie oare o intamplare ca mi-a placut intotdeauna de acesta?

Hm, cred ca m-ai nimerit.

Mi'a placut ce'ai redactat tu aici... Dar am o intrebare: oare tu chiar crezi ca e posibil asa ceva... ?

Sunt convins de acest lucru.
Totusi, sa stii ca m-ai pus pe ganduri. Adica tu de ce nu crezi ca acest lucru ar fi posibil?

Urasc falsitatea, si exista multe feluri de falsitate, inclusiv in literatura si in poezie. Personal, eu am respins poezia foarte mult timp, tocmai din acest motiv.

A cauta efect, acolo unde trebuie sa fie doar marturisire... asta mi se pare cea mai mare greseala. Efectul vine pe urma, din faptul ca in timp ce scrii zambesti si, cu ingaduinta, corectezi cuvintele, desenandu-le in aer.

Poezia trebuie sa fie zambet, chiar si cand plangi. Poezia e un ceva abstract, chiar daca ai curajul de a te povesti pe tine cu totul si cu totul.

Dar mai vorbim noi...

Foarte frumos ce spui tu... Dar... Si exista un dar... Eu consider ca poezia a evoluat odata cu societatea... Tendinta generala fiind sa devina cat mai compacta... De la sonetele medievale pana la poezia postmoderna drumul, eu il consider scurt. Daca romantismul(in opinia mea) a reprezentat punctul de apogeu al poeziei, in ziua de azi daca ar aparea un nou romantic ar fi... Nu prea ar fi... Chiar daca el asa simte ca trebuie sa scrie... Poezia ermetica... Hmm... eu am invatat sa o apreciez... dar mi se pare destul de nefiresc sa apreciezi o poezie dupa gradul ei de abstractizare... E ceva similar cu un drog... Care da senzatia cea mai tare... S'a pierdut interesul fata de mitologie, filozofie occidentala, clasicism... Am scris o poezie care folosea un element din mitologie (Calypso) si din necunoastere multe persoane nu au inteles nimic... In concluzie poezia trebuie sa fie in ton cu timpurile exterioare si nu cele interioare...

P.S.: Am citit de multe ori poezi aspru criticate doar pentru ca nu intrunesc parametrii ermetici sau moderni...

Intervin și eu.
Mie mi se pare că poezia trebuie să fie în ton cu starea interioară, pentru că "din interior" îți vin versurile, "din interior" apare dorința de a scrie și chiar mesajul poate.
Acum dacă starea interioară este într-acord cu vremurile, asta este altceva.
Așa mi se pare mie a fi corect față de eu-l nostru, să scriem cum el ne îndeamnă.

#dex2k - ai dreptate, la fel ca si mine: ceea ce a evoluat in timp este felul in care stim sa suradem, noi, poetii; in nici un caz nu apreciez o poezie dupa gradul ei de abstractizare, ci dupa frumusete - ziceam doar ca poezia este un ceva abstract, pentru ca nu este direct emotia, ci un mijlocitor al acesteia.

#Arini - e asa cum zici tu: o poezie adevarata nu poate veni decat din interior (ca doar nu pluteste acolo in aer de una singura si in afara ta); dar daca te hotarasti sa o scrii, iti asumi o raspundere, si in acelasi timp o responsabilitate; de aceea nu ar trebui sa o scrii oricum, de aceea e necesara exigenta, de aceea o cauti si o muncesti.

Uite ce de oameni interesanti sunt pe site-ul asta!...

Tare original (deh, asa e "varsatorul") ai descris geometria asta poetica!... Intr-adevar, ce rost are sa cauti efectul? Ar fi o dovada de superficialitate...

Reusita si interventia lui Arini – cu completarea ca eul nostru ar trebui sa fie conectat cu universul/universalul (si nu ma refer la a fi "la moda"), pentru a permite inspiratiei absolute sa circule prin noi.

Ce mai, idei de cinci stele! Sa tot citesti...

E o invitatie la dialog?
Ma prind in hora!

Pe cat mai curand.