Poezie
doar un alt poem naiv
2 min lectură·
Mediu
noi am fost patru mâini înghețate
care au încercat să aprindă același foc
apropierea noastră era ca o cingătoare de sârmă ghimpată
la brâul singurătății, copiii ne trăgeau de mânecă pe stradă și spuneau
că vor să ne imite dragostea, eram prima literă din abecedarul iubirii
iar anotimpurile noastre aveau averse de îngeri
cu tine am trecut prin pionieratul vânătoresc
toate durerile le găteam ca pe niște iepuri supradimensionați
de poluarea morală din aerul contemporan, corul vânătorilor
vuia în cinstea noastră și coarnele tristeții
erau trofeul inimii noastre
dacă timpul ar fi scris despre noi
am fi fost un best-seller, rădăcinile noastre ar fi crescut
atât de mult încât ar fi pătruns pământul până în partea
cealaltă a lumii, apoi până la cer, am fi atins podeaua raiului
iar oamenii ar fi trimis porumbei voiajori
să aducă o nuanță din albul nostru
că pe o ramură de măslin
dar noi am devenit pe rând
amintire, poveste, o legendă suburbană
un foc pe care oamenii îl mai aprind din când în când
în cartierele mărginașe ale iernii din suflete
***
ne-am pierdut
cum să mai ajungem unul la altul
când aripile ne sunt strânse la piept
ca un scut
noi am învățat să ascultăm liniștea
și să ne găsim în ea
acum știm că învățarea e o iederă sălbatică
ce te mângâie iar noi suntem doar doi bătrânei
cu pielea fină
033.217
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 230
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “doar un alt poem naiv.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14025644/doar-un-alt-poem-naivComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Radu Ionut îți mulțumesc pentru semnul de lectură.
Leonard Ancuta mulțumesc pentru trecere și pentru opinia constructivă, încerc să pun accent pe imagini inedite și desigur mai dau și greș, evoluția vine cu perseverența..dar cu cea susținută de muncă, dupa princpiul ăsta mă ghidez, stimă.
Leonard Ancuta mulțumesc pentru trecere și pentru opinia constructivă, încerc să pun accent pe imagini inedite și desigur mai dau și greș, evoluția vine cu perseverența..dar cu cea susținută de muncă, dupa princpiul ăsta mă ghidez, stimă.
0
principiul*
0

în rest, sunt lucruri care s-au mai spus, chiar si asemenator.