așa-i și cu poezia

când tancurile au intrat pe străzi liniștea care era slobodă pe la colțuri fusese înlocuită de oțel rece și sunete metalice o limbă pe care o știam doar de la televizor suna greu în portavoce oamenii erau întinși precum rufele pe sârmă în fața caselor privirile invadatorilor niște clești cu o strânsoare de dramă de război inima pământului se făcea cât un punct dimineața încă nu-și îmbrăcase rochia cea mai frumoasă iar noi nu știam că totul este doar un exercițiu soldații împărțeau flori de ziua femeii