strada brândușei numărul 1

Mi-au plăcut extremele, antonimia între denumirea străzii - delicatețea brândușei - și rigiditatea asfaltului, ambele fiind alese cu simț artistic.
Fiecare etapă importantă din viața aedului poartă un nume – strada brândușei – asociată cu duritatea trăirilor – asfaltul - care capătă diverse nuanțe în funcție de experiența avută în timp.
Copilăria este afectată de lipsa paternă, temă recurentă în poeziile autorului, lezând involuntar spiritul inocent. Strada Brândușei poartă stigmatul tristeții neacceptate și neînțelese – „așa era strada brândușei/ amară de asfalt//... acră de asfalt”
Aceste stări îl călesc, astfel, el reușește să înfrunte fățiș situațiile mai puțin plăcute pe care le compară cu ochii „roșii de lup”, de care nu i-a fost niciodată teamă, lăsând în urmă copilăria și temerile ei.
Odată cu maturizarea, viața – strada brândușei, laitmotiv – devine „sărată... dulce... strânsă de asfalt”, acceptare și împăcare cu sine.
„bărbații adevărați/ ies întotdeauna pe ușa din față/ cu sticla în mână/ sacoul pe umăr/ ca și cum ar trage lumea după ei”, conchide autorul spre finalul poemului, care vine ca o confirmare a izbânzii omului puternic.
Primul vers din strofa a patra mi se pare prea lung, inestetic.
Poezia este bine structurată, transmite emoție, iar limbajul artistic întregește calitatea conținutului.
Felicitări!
Steluță pentru o poezie pe care am lecturat-o cu sufletul.

Gabriel, un poem care putea fi dictat numai de vocea, amărăciunea copilului, se transmite acea stare atât de curat, așa cum a fost trăită, nimic nu s-a pierdut din original, ”copiii au crescut atât de înalți” , iar
să fii doar înalt nu este suficient, ci e nevoie să-ți regăsești propiile puteri luate/furate de inconștiența celor ce trec prin viața copilului, uneori ca niște furtuni,
prin puterea cuvântului copilul se renaște Poet,

(este vorba cumva de Strada Brândușelor din Brașov? )