o ancoră se agață de călcâiul lui Dumnezeu

probează sfoara în jurul gâtului ca o cravată care îl face să arate mai bine noaptea când toți lipsesc își stoarce creierii pe malul râului Styx umflă apele și ridică din sprânceană celor de pe partea cealaltă acasă stâlpii de lumină dorm clădirile dorm păpușile dorm copacii dorm iarba proaspăt crescută în grădiniță doarme au ochii deschiși jaluzelele trase stratul de praf gros cât degetul și firul plecat o pernă își așteaptă trupul moale un copil cu ochii umezi ca un cer mohorât face din mână trenului care nu oprește niciodată