Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

D.A.

loteria fericirii - Dumnezeu și-a pus în pălărie bilețele cu numele tuturor oamenilor din lume și a extras câte două ori de câte ori a fost nevoie

1 min lectură·
Mediu
dușumelele de la marginea cerului erau umede eu mă întindeam peste tot pământul iar ea a lunecat între zidurile mele, cel mai mare joc domino a început să își numere piesele căzute o femeie de o frumusețe cuminte de o frumusețe care te liniștește privind-o ca o poveste care știi că se va termina bine iar inima nu va bate fals nu va bate doar să îi păcălească pe alții poate că voi deveni fericit poate că voi fi atât de fericit încât îi voi da toate hainele mele acum în prag de iarnă și iarna nu va veni poate că va fi așa suplă încât să curgă prin toate capilarele, prin toate venele, arterele iar inima să o recunoască ca o parte din mine poate că vom împarți aerul din plămânii mei poate vom respira plămân la plămân iar oxygenul nostru nu va fi unul de oraș aglomerat poate că doar noi doi vom avea loc în noi iar lumea va fi ca o cafea pe care o vom amesteca la fiecare început de zi puțin zahăr, puțină fierbințeală, aburi de locomotivă pregătită de un drum lung necunoscut piciorului de om saturat
025.665
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
193
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriel Nicolae Mihăilă. “D.A..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/jurnal/14043789/d-a

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@diana-manailaDMDiana Manaila
simpla, matasoasa...un ritual calin in jurul unor posibilitati ....a unor im=posibilitati...par/impar..."poate că vom împarți aerul din plămânii mei
poate vom respira plămân la plămân iar oxygenul nostru
nu va fi unul de oraș aglomerat".

Placut, Gabi.
0
Diana M.

Mă bucur să te regăsesc cu acest semn adus, unul foarte plăcut de altfel. M-am gândit la acest text mai mult ca la o declarație la viață/declarație la apropiere, iar acel "poate" repetitiv nu l-am folosit pentru a exprima în mod expres o incertitudine, ci mai degrabă, dincolo de tot, un potențial. Imposibilități nu există decât acolo un le impunem în mod conștient sau inconștient.

Eugenia Reiter

O prezență plăcută ca întotdeauna, mulțumesc pentru aplecarea asupra textului meu și pentru funda roșie, mă bucur că a plăcut.
0