Jurnal
a fost dar nu a trecut
1 min lectură·
Mediu
timpul
spre finalul vieții
un taximetrist căruia refuzi să-i plătești cursa
pentru că a plecat cu ceasul oprit
quid pro quo
atunci când te faci
mic
mic
dar nu de frică
ci de consistență
te faci mic
cât un punct
cât vârful unui cuțit care te înțeapă
(o ureche de ac prin care
lumea te sângerează
ușor)
the rough way of how the things are bounded
din ac de albină
dai în venin, în pișcătură
sau în alergie
(există și allegria, așa cum spunea bunicul
el a văzut lumea de la un cap la altul
printr-o singură femeie)
asta după norocul fiecăruia
***
te joci
cu paleta de tenis
să întorci lumea
de pe o parte
pe alta
o plăcintă dulce-amăruie din vișine
întotdeauna rumenită
care mai pișcă la inimă
așa
din când în când
nota sol pe portativul vieții
un sol unde a mai trecut un zbor în neființă
un sol de culoarea ursului brun
aproape domesticit
nu te teme
e un fel de escală
spre mai bine
(dacă viața are ph-ul negativ
dai cu tărie de zâmbete, așa cum se făcea pe vremuri
la țară la bunici)
002.190
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “a fost dar nu a trecut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/jurnal/14025152/a-fost-dar-nu-a-trecutComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
