stază

în capătul holului un pulsar de întuneric mă hipnotiza ochii îmi erau ca o fântână a nopților albe se citea pe trupul meu o bulină roșie de om ce stă să se prăbușească sângele îmi era rece, venele umflate ca niște izvoare de munte într-o poieniță defrișată de tăișul mirosind a sânge din clădirea pentru care boala finaliza creditul "ultima casă” țipete surde ca o bătaie de inimă bolnavă în stadiul terminal pusă pe lista transplanturilor își adunau sorții de izbândă pentru a înverzi câteva buzunare ce nu erau căptușite în dreptul inimii e locul unde am găsit doar brațe încrucișate precum fălcile unor rechini albi și tălpi precum un plug înțepenit într-un pământ arid mă rog din nou în felul meu în privirile mamei picioarele-mi devin solubile în tumultul podelei curcubeul în nuanțe de gri al deznădejdii cotropește inima până la extremități, simt doar degerături pe care doar timpul le poate reteza la Fundeni e locul nopților polare din sufletul meu