Fluerașu Petre

Borgia… Pe culoare intortocheate A umblat pe caile credintei, “coclauri” neumblate El era omul, omul lui Dumnezeu Printre cei aidoma lui se credea un zeu Ne vorbiti de supunere, despre Biblia

Ei, aș dori să vă istorisesc o poveste, care, dacă nu ar fi fost memoria noastră matusalemică (chiar nu știu de unde au oamenii ideea asta cum că muștele nu au memorie), ar fi alunecat în

urechile mi s-au sculat când am auzit cum îți fremătă trupul aproape am paralizat când m-am uitat, că te apropii de mine ca duhul. te-am atins, cu sfială, aproape tremurând, te-am dezbrăcat,

virgulite vlaguite zac in apa baltii de noroi...

Mi-ar placea, sa stau intr-un turn inalt, foarte inalt de unde sa fiu vazut de toti. Simplul gest de a duce lingura cu mancare la gura ar fi un fulger pe cerul celor de jos... Si ce bine m-as simtii

ma trezesc, intr-o dimineata si gasesc ca sunt eu, intr-o alta viata dezgolit, sufletul meu, miez de pepene inghesuit, intr-o coaja stramta, bob de strugure atarnand, pe-o

taci și ascultă, se aude vidul ce spumegă în noi

In viata avem incercari Si incercam sa alergam Zilnic sunt trimise incorporari Iar noi in moarte ne-nrolam Fara sa intelegem cum Timpul nostru-a-expirat Si am ajuns acum doar scrum Pamant de

O pasare se-nalta in curcubeul de argint tu canti prin sange o romanta si stai privind si plangi si vezi cum aripile bat cum soarele parca te arde ea este simbol adorat si un Icar care nu

pe campul rece a inghetat copacul biciuit de vant...

Frica Frica, boala unei societati “moderne”, care sufera cumplit Un flagel care in intreaga lume s-a raspandit Omul omoara fara mila considerandu-se etern Apoi se intoarce catre sine si

iubesc, agonizând când glasul, fierbinte șușotește, tu...

ușoară, dar atât de grea sub bolta arcuită luptând, la asfințit, peste ea o dogmă se ridică...

Copilul din mine cantă învăluit în azurul ce spumegă în corpul chinuit... într-o solnită cu găuri mici în care o inimă este zdrobită, în bucățele și mai mici!

o zvacnire, o sarutare, placile si magma... o dulce-mbratisare peste orasul trist se-asterne inc-un strat de praf... si... se culca toti nebanuind nu simt pamantul

Nihilismul este o artă... O artă care oferă raționamente de multe ori perfecte. Totuși, dacă privim mai atent, vom observa greșelile acestor raționamente. Sunt sigur că mulți dintre voi au căzut în

Societatea din jurul nostru este obsedată de sex. Și nu atât de actul sexual în sine, lucru care până la urmă este normal și scuzabil, ținând cont de natura noastră intrinsecă. Însă nu, oamenii sunt

noi nu realizăm că suntem oameni decât când cineva ne spune că nu suntem... ne grăbim toată viața pentru a suspina în final pentru câteva secunde în plus... ne credem cei mai

zac... beat... in patul meu, un imparat! in mizerie, ajuns aici dup-o calatorie lunga, prin musuroiul de furnici m-am strecurat atent de pe-o fila pan-pe-alta pe-al istoriei

Da! Abia am terminat de citit “Unsprezece minute” de Paulo Coelho si doresc cu ardoare sa imi astern unele ganduri pe hartie! Astfel, cred intai ca ar trebui sa spun “Bravo!” unui autor care pana

iubirea asta e atât atât de puternică, uite-atât vorbesc serios, chiar nu vezi penelul meu...!? de ce nu înțelege lumea ce vreau să spun chiar atât de criptic sunt, ca un copil care pipăie

In cartile timpului, moartea si-a implantat adanc pumnalul insangerat. Umbra mortii s-a pogorat asupra oamenilor simpli, manati in razboaie inutile de \"parintii\" fanatici ai cultelor religioase.