florin Vasilescu

Ai vrut și tu, Iată minunea! Să pui laolaltă, Atât cât te-a lăsat Păcatul, Găsitul și-acțiunea Ce exaltă Într-o creație Din care nu lipsește Delicatul. Noroc avut-ai Să vezi

Plictis, franjurat de orbul dispreț, Zace tăcut în coduri spontane, Ironii spumoase, cu fete morgane, Se odihnesc în cupe de preț. Neant, cu textură de viață sterilă, Amenință un suflet plecat

Mi-am făcut din gând O limbă Numai bună de vorbit Și când obosesc Mă plimbă Unde nici nu am gândit. Un fum grav, Poate, Mi-aș da, Rătăcind prin lumea Toată Ca un vorbăreț

Aruncăți gândul Peste puterile tale Și speră în ceva Ce te-ar liniști. Că, Strâns de simțuri, N-ai șanse reale Să cuprinzi Universul Cu ceea ce știi. Jubilând, Uneori, Pentru

Te îmbeți cu apă rece! Spune-o vorbă din popor, Bei din ea, și foamea-ți trece Ca oricărui muritor. Obligat de-a ta structură, Trăiești timpul căutând Adevărul din scriptură, Naiv bulgăr de

De o parte-a baricadei Auzi voci Gălăgioase Strecurate prin mulțimea Care face-acum pe muta, De cealaltă, Forme dure Cu privirile sticloase Agitând idei impure Ca să-și apere

Sterile gânduri, Sterile idei, Câtă statornicie Se află în voi! Toate se sting În afară de zei Care veghează Apusul din noi. Noi? De fapt, Un punct atârnat De Univers Sau doar de

Aud cum mii de șoapte Se bulucesc în minte În astă noapte Și cum mă simt…se simte! Să fie oare-adevărat Ce s-a-ntâmplat cu noi? Nu știu, C-am stat o vreme agățat De un strigoi Cu trăsături

Dorința Profund arzătoare, Ce zace Adânc cuibărită, Împlinire totală Nu are În veac sau clipită. Dorința se umflă Și crește, Ne umple întreaga Ființă Și dacă nu se-mplinește Crapă

În sufletul lumii, bombastic, Lovește un fulger albastru, Căzut din cerul fantastic Cu zgomot de inger sihastru Tic-tacul nu-i ceasul anume, Rotițe zimțate și arc răsucit, E-un suflet

Astă seară nu mai râzi, Nici în brațul meu nu stai, Te gândești cumva la rai? De ce, oare? De niz-nai. Nu îți termură ființa, Ai fular peste cămașă, Dormi adânc precum o moașă După ce și-a

Mi-e dor de vechile monade De forma lor ispititoare, De dor cuprins-n acolade Atât de pure, protectoare. Mi-e dor de-o frunte luminată, De ochii zării, pătrunzători, De-o vară blândă,

Roșul vertical Din jartiera Cu dantele, Spânzurată de gâtul Piciorului Unor ,,crudele”, E cauza Stendului ce va să vină, Ca o necunoscută, Pentru bărbatul Insistent Într-o

Am căutat, precum o rună, Adevărul Și-am dat peste minciună. E trist Și, Când mă sâcâie neadevărul, Numai pe mine am ranchiună. Că mint, Cum minte lumea toată, Nu mă surprinde în niciun

Te legi cumva de o himeră, De o discuție La telefon, Iubirea lui e austeră, Vorbește plat Și e afon? Îți amintești de un sărut Pe cot, pe gât, Pe gură Sau Asta doar ți s-a părut Și-ai

Ești ignorant? Nu știi? Dar dacă ești… Te doare! Și-ar trebui, Dacă ești viu, Să afli vinovatul Ca atare. Credincios Dacă ai trece E treaba ta Gândești, Că adevărul crud și rece Pe

Suport să fiu necunoscut, Că înțelept… E dificil, Când popa este priceput La rugăciuni Cu stil Nu! Asta n-am să fac! Să fiu iertat prin delegare, Lăsându-mi sufletul Unui cirac Să mă

Când se întâmplă S-aparțină Celor din gașca La putere, Îi laudă-n surdină, Bașca, Îi și prostește, Vere! A opoziției Gălăgioase De este, O lasă S-o privească Și-n nopțile Cu clar de

Dură, vulgară, Cu pretenții de școală, Secătura ascunde Un suflet opac În trupu-i hilar, Chinuit de o boală, Ce-l macină încet Până-i vine de hac. Nu are simțire, Nici daruri

Îmi presimt căderea, Doamne, Am ajuns la vârsta-n care Simt cum plouă-n mine toamne, Mohorâte și avare. Am iubit, și iubesc încă, Deși nu-s crezut mereu, Doamne, tu ai dat poruncă Uneori să

Poți să fii stăpân Și slugă? Iată o-ntrebare Grea, Chiar de ești Sau nu În rugă, Să răspunzi Nu ai putea. Dar Dacă se-ntâmplă Asta, Gândul tău Se dedublează Și abia acum

Poetul, Când îi permite Viața, Se pierde în Plăcere Și în destinul Spânzurat De ața Ce-i produce O durere. El vede Bine Cum se poartă Ființa Cu omul prezent, Dăruindu-i O

Eu înțeleg că sunt, Pe-acest pământ, Cel ce sunt Sub jurământul ,,Leapădă-te de rău!”, Dar mi-este greu Să definesc Ce-nseamnă hău. Acest cuvânt, De e ceresc, Sau pământesc, Mă

Nu-mi caut scuze că m-acuz, Nici nu încerc să fiu lucid Că viciul ăsta, cam mofluz, M-ar pune să mă sinucid. Mulți curioși vor înadins, Să afle chiar de la sursă, Ce simt când mă cufund în