Poezie

Înfumurare

1 min lectură·23 februarie 2018

Mediu

Am căutat, precum o rună,

Adevărul

Și-am dat peste minciună.

E trist

Și,

Când mă sâcâie neadevărul,

Numai pe mine am ranchiună.

Că mint,

Cum minte lumea toată,

Nu mă surprinde în niciun fel,

Dar sufăr pentru asta,

Câteodată,

Ca o femeie ce n-a primit inel.

Nu-s obsedat,

Că sunt întreg la ,,tâmplă”

Și-atunci când îmi doresc să am

O scriere-nchegată.

Spuneți și voi,

E o înfumurare blestemată?

Doamnelor și Domnilor,

Dacă mi se-ntâmplă și mie asta,

Ca tuturor celor care trăiesc

Din seva poeziei,

Îmi fac mea culpa îndată

Și-am să mă-nham la muncile câmpiei.

Florin Vasilescu ( samoila )-Din volumul ,,Pe aripi de gând”

002.188

florin Vasilescu. “Înfumurare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-vasilescu/poezie/14121069/infumurare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.