Poezie

Omul

1 min lectură·7 noiembrie 2014

Mediu

Plictis, franjurat de orbul dispreț,

Zace tăcut în coduri spontane,

Ironii spumoase, cu fete morgane,

Se odihnesc în cupe de preț.

Neant, cu textură de viață sterilă,

Amenință un suflet plecat în vacanță,

Nimicul, cu aripi de moartă acvilă,

Fărâmă un gând, un spasm, o speranță.

Vise impure, cu dor decadent,

Colindă norocul, pierdut între spații,

Cu clipe de zbateri, avânt inocent

Și delir de poet între două libații.

Omul, pământ ridicat la rang de gândire,

Aleargă-n zig-zag, ca mânzul măiastru,

Frământă ce poate, hoții și iubire,

Se plimbă bezmetic, între roșu și-albastru…

001.126

florin Vasilescu. “Omul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-vasilescu/poezie/14059352/omul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.