Poezie
Destin
1 min lectură·
Mediu
Eu înțeleg că sunt,
Pe-acest pământ,
Cel ce sunt
Sub jurământul
,,Leapădă-te de rău!”,
Dar mi-este greu
Să definesc
Ce-nseamnă hău.
Acest cuvânt,
De e ceresc,
Sau pământesc,
Mă preocupă
Fără să dau crezare
Unui impuls
De disperare.
Dar când constat
Că sunt, de fapt, ce sunt
Mă enervez
Destul de crunt
Și, uite-așa,
Nu mă încred
În crez.
În acest fel,
Eu devin
Atât de singur,
Ca un chin
De menestrel
Lunatic
Ce-și cântă,
Când vrea el,
Un imn empatic
Despre sine,
Încât devin statuie,
Rătăcită
Pe o alee
Care suie
Pe înălțimi
De inefabil
Nedegradat
De o umilință
A întrupării.
Și de mi-e dat,
De un destin favorabil,
Voi fi golit,
În fine,
De-al meu preaplin,
Și-n loc intra-va,
Admirabil
Ce e divin.
00936
0