Parcă mai ieri vă-mpărtășeam
Că plec de-acasă, bucuria,
Și virtual vă-mbrățișam
Lăsând în urmă agonia.
În tabără, când am sosit,
Privindu-mă c-un fel de milă,
Chiar comandantul m-a
O veste astăzi am primit,
Să mă iertați că sunt posac,
Că generalii mă trimit
Să-mi apăr țara în Irak.
Ideea nu m-ar tulbura
Dar zice lumea, și-i pe bune,
Că treaba e nițel mai grea
Ca
De-auzi o doamnă belicoasă
Și horcăieli din gât, flegmoase,
E semn că te îndrepți spre casă
În troleibuzul 96.
E vremea ochii să-i belești
Și să te ții de buzunare
Că șuții noștri-n
Vă propun o ghicitoare, ceva mai umană, zic eu, decât cea a lui Calimero cu turcii și narghilelele. Deoarece această ghicitoare este în afara concursului și nici nu are girul lui Calimero sau a lui
Anna K
O vreme te-ai zbenguit
Printre șine paralele
Până în plin te-a izbit
Expresul iubirii mele
Clandestin
Am o senzație pe cord
De parcă aș fi călătorul
Urcat fără bilet la
Pe Calimero îl vom citi curând la \"postume\", Horea nu e nici el într-o dispoziție prea fericită, Mișu și-a scris deja vreo două testamente, de nea Genu nici nu vreau să mai amintesc. Ce-aveți,
Aveam o vacă ce-o iubeam nespus
Numai la mine ea stătea la muls
Îi rezervasem numai ei poiana
Și se numea, cum altfel? chiar Joiana.
Sub masca-i melancolică și tristă
Ghiceam o fire fină, de
\"esti maestru umoristic
nu încape îndoiala\"
Iuliana Benedic (lizuca)
Cu umorul meu cuminte
Am ajuns iubit încât
Unii nu mă pot înghite
Altora le stau în gât
1.
Când al lui haiku citesc
Urlă corzile-mi simțirii
Și atuncea mă gândesc
Să m-apuc de harakiri
2.
Scriind haiku el este foarte bun
Și foarte talentată-i este pana
De-aceea mă gândesc
A fost odat’, venit din orient,
Un indian bogat, foarte potent,
Mare bărbat, mustața precum pana,
Ce-a auzit că s-ar fi spart bostana
Pe mioritic, dulce-al nostru plai
Și c-ar fi rost de
Radu Herinean vrea să divorțeze
Lung prilej de vorbe și de ipoteze -
Că din editorii aleși pe sprânceană
I s-a stins iubirea pentru Bogdan Geană.
Unii spun că Radu singur e de vină
Că pe
În casa lui Herinean, boier vechi și domn creștin,
Toată floarea poeziei o pusese de-un festin;
I se duse buhu-n lume, îl știau la suflet mare
Că dădea de ani pe moca băutură și mâncare.
La o
Din ultimele cercetări rezultă, contrar opiniei generale, că horticultura nu este o îndeletnicire în care excelează pensionarii. Excepția de la regulă o constituie o categorie specială de pensionari,
Privindu-mă, cu o răsfrântă buză,
În colțul tău stai tristă și ursuză.
O, veche amică, știu, te-ai supărat
Că de o vreme te-am cam neglijat.
Tu nu-ți dai seama că, deși regret,
N-am cum să
Mă uit la ei precum un licurici
Privește soarele în zi de vară
Și deseori mă ia cu tremurici
Văzând distanța care ne separă.
Când se preumblă ei majestuos,
Din calea lor mă trag mai înspre
Vă propun o nouă ghicitoare care, sper eu, vă va pune din nou la încercare perspicacitatea. Din păcate n-am să pot fi tot timpul în fața computerului, dar am să trec pe aici periodic să-mi verific
În viața mea sunt prea multe paranteze. N-apuc să închid una că, furat de o nouă perspectivă, deschid o alta. Astfel, tot închizând și deschizând paranteze la întâmplare, am ajuns să nu le mai pot