Poezie
Articolul două sute (cod penal)
- scenariu de film indian -
2 min lectură·
Mediu
A fost odat’, venit din orient,
Un indian bogat, foarte potent,
Mare bărbat, mustața precum pana,
Ce-a auzit că s-ar fi spart bostana
Pe mioritic, dulce-al nostru plai
Și c-ar fi rost de niscaiva mălai.
N-a stat pe gânduri prea-măritul leu
Și-a pus-o iute de un SRL-eu.
S-a descurcat ușor printre rechini
C-avea punguța plină de țechini
Și-n mai puțin de două săptămâni
Era investitor printre români.
Și-a angajat un șef de personal
Un tip stilat, isteț, fenomenal.
Avea un aer nobil, cultural,
Făcuse și liceul la seral
Era curat, parcă spălat cu dero
Și-avea și-un nume mândru - Calimero
Îl ajuta băiatu-n toate cele,
Îi pregătea ciubuce și cafele,
Îi turna apă să își spele fața,
Din când în când îi pieptăna mustața,
Îi plimba cobra-n coșul de nuiele
Și pân’ la urmă i-a intrat sub piele.
Nimic deosebit până aici
C-așa-s românii învățați de mici
Dar de o vreme marele baștan
Privea așa, cu jind la băietan
Cum se plimba pe holuri legănat
Când i-aducea dosare la semnat.
Și-ntr-un târziu, văzând că nu mai poate,
Îi zise mângâindu-l pe la spate:
-Pe crucea ta la care te închini,
Îți dau acum o mie de țechini.
Te voi trimite și la școală,-afară
Dacă accepți un post de secretară.
O mie de țechni! da, va putea
Pomană la străini și el să dea,
O să-i ajungă bani și de săpun,
O să fumeze cel mai bun tutun,
O să își facă operația de sept
Și-i zise hotărât: stăpâne,-accept!
-Dar să nu uiți să mă trimiți la școală
Să pot urca pe scara socială!
Răspunse-atunci, sorbindu-l cu privirea,
Cu-un glas în care se ghicea iubirea
Strâmbându-și într-un zâmbet dulce mutra:
-Ai să începi cu-un curs de Kama Sutra.
*nota: un țechin ~= 2 rupii
043737
0

Mã scuzi cã am fost cam ocupatã si n-am vãzut minunãtia asta de film. Singurul lucru care stiu cã ti-ar face plãcere sã auzi e sã spun cã am râs cu gura pânã la urechi si îl astept si eu pe Calimero. Parcã se râde mai cu poftã în grup! Nu?
Felicitãri! Felicitãri!