Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Printre zei

1 min lectură·
Mediu
Mă uit la ei precum un licurici
Privește soarele în zi de vară
Și deseori mă ia cu tremurici
Văzând distanța care ne separă.
Când se preumblă ei majestuos,
Din calea lor mă trag mai înspre umbră
Precum se-ascunde-un câine nevricos
Din fața leului scăpat din junglă.
Și de se-ndură vreunul să-mi arunce
Din înălțimi olimpiene o privire,
Cu două mâini eu, Doamne, îmi fac cruce
Și nu-mi revin trei zile din uimire.
La masa lor privesc cu bale-n gură
Sperând să scape vreun os pe jos,
De nu, mă mulțumesc cu-o frimitură
Din prânzul lor artistic și frumos.
De m-ar învrednici cu un scuipat
Aș dărui toți banii dintr-o leafă
Că-i visul meu de când eram băiat
Să iau o palmă de poet pe ceafă.
Poate că unii veți fi dezgustați,
Oripilați de gându-mi indecent,
Însă eu știu, iar voi să m-ascultați:
Scuipatul lor mustește de talent.
Și poate mâine, dacă sunt prudent
Și reușesc să fac la vreme saltul,
Am să ajung un autor potent
Și voi scuipa și eu în cap pe altul.
0344.800
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
176
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Rotaru. “Printre zei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-rotaru/poezie/81417/printre-zei

Comentarii (34)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii✓
Azi ai venit fudul în „Agonie”
Că te-a scuipat mustos un mare zeu.
De faci și tu o-asemenea prostie –
Rămâi pe veci cămilă-prometeu.

Ți-am făcut o replică, nu te supăra. Fă-mi și tu una.
0
mi-ai înseninat gândurile cu textul ăsta al tău, că nu prea erau senine...
ești deja un zeu florin, pentru că ai o privire de ansamblu. n-ai observat?
numai bine
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Nenea Mișu, nu mă supăr
Am mereu zâmbet pe buze
(Mai cu seamă când descopăr
Pe-alții, în divorț de muze)
0
@livia-jeleaLJlivia jelea✓
Si cum esti autor potent
Scuipatul ti-e plin de talent
Te intreb acum cu slavire
N-ai vrea sa ma scuipi in cap pe mine?

cu mult respect,
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Am ajuns mai rău ca tata
Și o aflu-acum, direct,
Fiindcă astăzi, iată, fata
Îmi arată doar ...respect.
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Cum Cristina mă postează
Sus, pe un piedestal,
Să nu cad în cap, spre bază,
Iau un fenobarbital.
0
@livia-jeleaLJlivia jelea✓
Si respectul e ceva,
Multi sigur l-ar vrea,
Dar te mai intreb odata:
Nu vrei sa imi fii tu tata?

cu mult drag,
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Gândul meu fără efort
Pe hârtie îl aștern:
Interesul ce ți-l port
Este mai puțin ... patern.
0
@livia-jeleaLJlivia jelea✓
Insa zeul meu tu esti,
Ma gandesc daca ai vrea,
In loc de o cafea,
Sa iesim la o..yoga?
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Propunerea ce îmi faci
Mi-aduce-n obraji bujori
Dar mi-e teamă ca de draci
De ai tăi admiratori
0
@livia-jeleaLJlivia jelea✓
Dar ai mei admiratori,
Sigur ar da inapoi,
Si ar sustine direct,
O yoga in 2...
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
M-ai făcut în zi de post
Să mă gândesc la prostii
Și-apoi mă vei lua la rost:
Florine, să te abții!
0
@silvia-vanSVSilvia Van✓
Te citesc cu multa placere, ai talent si mult umor, dar tu stii asta deja, scrierile tale, prezenta ta, sunt binefacatoare, au darul de a insenina ziua oricui. Na, ca am zis-o! Acum pazeste-ma de celelalte...:)
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Silvia, mulțumesc pentru privirea-ți princiară aruncată unui bicisnic într-ale agoniei. Asta nu înseamnă că te voi ierta când te voi mai prinde. La o epigramă.
0
@ion-divizaIDIon Diviza✓
Cum erati deja in trei,
Vin cu un demers direct:
Acceptati-ma-ntre zei...
O sa fim catren perfect!
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
\"Și poate mâine, dacă sunt prudent
Și reușesc să fac la vreme saltul,\"
Dintr-un epigramist impertinent
Ajung sã monopolizez tot site-ul.

Pe cine crezi tu cã pãcãlesti fãcând-o pe licuriciul?!...
:-))
Ia un licurici-steluta (*) de la mine. Nu strãluceste în luminã ...
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓

Zeii sunt invidiosi!

Nu stiu cât e maximum de caractere admis pentru titlu.
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Nea Ion de Don Quijote
Eu îl joc pe Sancho Panda
Fetele-s pe noi liote,
Însă cine-o ia pe Anda?
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Mãi Florine, eu speram
Pânã nu îmi pun protezã,
Sã o lasi pe d-na Van
Deschizând o parantezã!

:))
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Anda, zi Doamne-ferește,
Că de-ajung eu în înalturi
O să faceți cât zici pește
Doar târâșuri și culcaturi


p.s. corectie la comentariul anterior:

Nea Ion e Don Quijote
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓

Anduța dragă, mai că te-aș lua,
Mă uit la tine ca la un cireș,
Mă-ndeamnă dracul, m-aș încumeta,
Mi-e frică doar de dl. Andrieș
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Prea te crezi, precum se vede
Pus pe fapte mari bãiete...
Cãci târâsul nu prevede
Si culcaturi pe la fete!
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Cu Andries, eu mã descurc
Iar asta stii prea bine
Dilema e sã nu-te-ncurc
Nedescurcându-te cu mine!
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Eu nu aș vrea să te încurc
Că sunt băiat fin, de oraș.
Cu tine de nu mă descurc
Am în rezevă-un papuaș
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Te uiti la mine ca la un cireș
Ce înflorește-n luna mai...
Dar se crucește Andrieș
Pe gâduri de ce stai?!...

Asta am scris de dragul metaforei cu cireșul... :))
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Acum, c-am rezolvat cu Andrieș
Și văd că știi problema cum s-o pui,
Cum nu mai sunt cireșe în cireș
M-aș mulțumi cu niscaiva ... gutui.
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Gutuile se coc la toamnã
Așa mi-a zis mie o doamnã.
Si cum pesemne n-am gutui
Mai bine puneți pofta-n cui!
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Zici că nu mai ai gutui
Și să-mi pun pofta în cui?
Trebuie să-mi dai ceva.
Niște pepeni, s-ar putea?
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Cireșe, pepeni și gutui
Avem salatã berechet...
Acuma sã vãd ce-o sã spui
Primind-o la pachet!
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Văd problema cum o pui,
Dar un gând acum mă piscă:
Salta ce îmi propui
Să o consumăm ...cu frișă.
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Te-aș lasa bade Florine
La anul și la mulți ani!
Insã trenul care vine
Se oprește la Focșani.
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Pentru un pic de smântână
Și dulceață fără bani,
Merg pe drum și-o săptămână:
Azi aici, mâine-n Focșani

0
@anda-andriesAAAnda Andrieș✓
Dragul meu drãguț la fete
Uite cum se stricã fenta...
Cã îmi spui fãrã regrete
\"Sunt dispus sã fac naveta!\"

0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru✓
Vrei s-arăți ca un arici,
Dar mă placi, sunt conștient.
Fac naveta, precum zici,
Doar de-mi faci abonament
0