Florin Opran

Imi place poezia. Imi pare personala, autentica, cursiva. Insa as fi vrut sa o vad curgand intr-o forma mai clasica, cu rime, cu ritm, cu muzicalitate...

Cu excepția imaginii interesante, remarcate în termeni atât de prețioși de antecomentatorul meu și care mi-a plăcut mai mult ca idee decât ca exprimare... eu nu am apreciat această poezie. Ideile curg haotic, fără ca punctuația să facă vreun pic de ordine în ele. Nu aș putea fi mai specific de atât, întrucât ar trebui să transcriu cu titlul de exemplu prima jumătate a poeziei.

Mi-a plăcut, totuși, finalul. L-am perceput ca pe o auto-ironie fină, reflexivă, meditativă.

Nu îmi pare deloc o poezie reușită, deși e posibil să ai talent.

in primul rand, la momentul in care textul a fost lansat nu exista obsesia cu diacritice.
in al doilea rand, puneti-mi si mie 70% din texte la atelier si faceti tot posibilul sa goniti oamenii care chiar scriu, lasand loc celor care chiar stau sa isi piarda timpul cu diacritice.

am citit o gramada de porcarii pe site-ul asta dar textul asta nu e una din ele. Subscriu intrebarii : Cine trimite textele astea la atelier si mai ales ce cauta textul asta la atelier ?

simpatica colectie. mi-a placut. pe unele le-am mai auzit altele \"mi-au parut\" originale.

poezia este slaba si incearca sa compenseze printr-o vulgaritate in care as remarca ca \"pizdele colorate\" joaca un rol simpatic de revigorare a atentiei cititorului. ca si text - fara a il cataloga ca poezie - poate parea simpatic pentru multi cititori insa departe de a putea fi validat ca valoros din punct de vedere literar.

as avea cateva mentiuni de facut :
- imaginile sunt interesante insa sunt mult saracite de expresivitate din cauza lipsei de punctuatie
- structura poeziei nu imi place. sunt doar cuvinte insirate pe randuri ce compun imagini expresive

uneori ma intreb de ce astfel de texte sunt considerate poezii. este adevarat ca sunt adeptul versurilor clasice insa stiu sa apreciez si o poezie moderna - atunci cand exprima totusi un efort stilistic si de creatie care depaseste intrucatva ifosele avangardiste ale \"rebeliunii stilistice\".

asa ca, decat sa ma arat cinic, critic si acid rog pe cineva sa imi explice (inclusiv pe autor daca doreste) care sunt coordonatele estetice ale poeziei moderne practicate \"de cei multi ai zilelor noastre\" si unde / cum se mai poate vedea - exceptand originalitatea ideilor - veritabilul valorii literare ! Am deja sentimentul ca avangardist ar insemna sa scrii clasic si respectand rigorile de versificatie...

Inovația cu orice pret promovata de curentele de avangardă si lipsa unui cadru spiritual cu norme riguros formulate pot genera promovarea multor false valori, realitate sesizata si de Lucian Blaga: \"E mult mai lesne să fii și să pari genial abătându-te de la anume norme înalte ale cugetului, îngăduindu-ți derogări de la orice pravilă, umblând fără rușine prin ținuturile suspecte ale existenței și însușindu-ți libertatea îndoielnică a viciului decât menținându-te în anume rigori ale conștiinței, în bătaia soarelui și în aerul de cleștar de pe podișurile spiritului.\"

ai ghicit mai mult decat am eu voie sa spun ca autor..

nu ! nu imi pare o poezie prea reusita.. insa cu siguranta am avut prilejul sa citesc, pe acest site, poezii mult mai slabe, care au primit aprecieri deosebite, poate chiar stelute...

mi se pare ca se pot face multe aprecieri subiective, insa e oarecum nedrept sa pui acest text la rubrica textelor nereusite... in primul rand ca mediocritatea de pe acest site ne-ar obliga sa extindem - in mod obiectiv - atelierul pana la un procent amenintator pentru pretentiile artistice ale acestei \"comunitati\".

Stii cum, uneori, soarele se prelinge lenes pe linia orizontului, levitand intr-o armonie matinala ce te indeamna la tacere… persoana iubita se ghemuieste la pieptul tau, valurile se sparg la picioarele tale, pasarile se contopesc cu zarile ce par sa te cuprinda in vraja lor statica…
astfel se sfarseste ropotul de ploaie, asa mi l-am imaginat atunci cand l-am lasat sa tulbure linistea cititorului, si imi place sa cred ca toate acele cuvinte au razbatut in inima sa precum un firisor de apa stabate muntii in cautarea unei oaze marine in care sa isi scalde destinul…
si totul e… un joc !... in care ne afundam tot mai mult...

as numi aceste versuri geneza senzuala a naturii feminine ! e o poezie interesanta, care construieste cateva imagini placute... o viziune... aproape orgasmica asupra, sau poate cu desavarsire orgasmica a femeii.. care te indeamna, poate sa te intrebi : \"de ce nu a fost scrisa de un barbat ? \" :)

resimt totusi lipsa verbelor.. un plus de dinamism - chiar si in exprimarile profund lirice, ar fi dat mai multa culoare, mai mult verosimil artistic imaginilor, starilor, ideilor...

ne citim cu bine

iti multumesc frumos pentru lecturare si apreciere . evit cu inversunare sa imi comentez textele, prin urmare ma voi rezuma la a-ti impartasi reticienta fata de \"iubirea comerciala\" din proza,- din simplu motiv ca nu pare nici destul de autentica, nici suficent de profunda, pentru a face sa vibreze vreun spirit mai rasarit !

ne citim cu bine

monica, multumesc pentru comentariul tau ! sunt foarte tentat in a iti prezenta viziunea mea vizavi de acele ganduri despre care ma intrebi, ori despre franturile de libertate pierdute, insa incerc sa nu imi comentez singur textele, ci sa fac comentarii doar pe marginea lor...

voi exprima, totusi, cateva idei, referitoare la acest text :
- as incepe prin a remarca expresivitatea sentimentelor in senzatii, forme si culori ! toate acestea se rasfrang fatidic in gandurile noastre, si nu in acele ganduri care ne apartin exclusiv, ci in special in acele ganduri ce ne domina inclusiv, independente de vointa noastra... ganduri ce isi afirma independenta subjugandu-ti vointa, ratiunea si preocuparea devin obsedante, staruitoare, fluctuante… in raport de ele, ca si concept complex al independentei gandirii si simtirii, libertatea iti este compromisa, ironic, tocmai prin masura pe care o dedici prin intermediul unor astfel de ganduri si preocupari exogene vointei tale…

Am facut o analogie intre nemiscarea pietrei, si destinul omului – oarecum implacabil si rigid. Piatra ar reprezenta partea materiala a omului, pe cand santurile sapate in ea prin care curg firisoare de apa ar reprezenta spiritul – faptul ca apa erodeaza corpul pietrei sugereaza antagonismul carne – spirit care adesea sta la baza marilor noastre nelinisti.

Aceasta analogie este pregatita inca de la fraza :
“o carne ce va putrezi, in mainile unui destin ce scrijeleste in ea spirite profunde…”

\"Disciplina ne imbraca visele in sperante\"

Visele noastre pierd, adesea, contactul cu realitatea probabila, si cel mai adesea, atunci cand realitatea nu mai este o posibilitate, sperantele sunt ultimele conexiuni ce ne mai tin atarnati de aceste proiectii irealizabile ! prin urmare, visele sunt imbracate cu sperante ! 



Incadrarea pentru mine este mai putin importanta. Un articol mi se pare ca ar trebui sa aiba o argumentatie mai puternica pe o tema data, in timp ce textul meu este mai degraba o reflectare pe baza unei teme filosofice ! o proza lasa loc de orice. Un articol afirma cu obstinatie niste idei, un eseu construieste un sistem de idei…

Iti multumesc pentru comentariul tau si ma bucur ca “m-ai descoperit” ! :) iti urez multa inspiratie, intrucat de ea duc eu cea mai mare lipsa in ultima vreme ! :(

Mai intai tin sa iti multumesc pentru atentia acordata acestui text si pentru cumentariul tau ! Cu atat mai mult cu cat nu am mai scris proza epica de foarte mult timp, astfel incat este un text ce imi doream sa fie remarcat si mai ales comentat !


Nu este prima data cand mi se reproseaza, pe marginea unui text epic, ca am tendinta sa folosesc clisee ! In particular, la suprafata acest text este un cliseu ! Lipsit de originalitate, lipsit de pretentii epice deosebite, - constituind un tablou ce infatiseaza – sper eu, intr-un mod fidel – un fragment de realitate in culori dramatice ! Se pare ca si in proza epica am tendinta sa sacrific firul epic in favoarea substratului liric, a reflectarii nuantelor si umbrelor ce apar in “tabloul” ce am incercat sa-l reconstitui pe baza unor simple trairi – personale - de moment.. Si astfel ajung la “si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul\" ! Cliseic.. : ) Dar acele cuvinte sunt tot ceea ce poate gandi un om cand singura fiinta pe care o iubeste, si pentru care mai gaseste un sens propriei vieti - isi gaseste iubirea si fericirea in bratele… “unui altul” ! Este banal, cliseic, simplist, patetic chiar ! Exact ceea ce poate simti un astfel de om, in modul sau atat de complex ierarhizat de a suferi… Suferinta cea mai crud te simplifica pana la dezintegrare !...

‘ ultima fraza: \"Moartea il atinsese, in cele din urma, si pe el !\"; mi se pare ca e in plus, textul s-ar termina foarte frumos cu imaginea soldatului incremenit, cu pumnul strangand in el medalioanele; si nu e nici un dubiu ca in cele din urma moartea l-a atins si pe el; ‘

Este posibil sa ai dreptate. Si eu am simtit acelasi lucru.. Totusi, acea ultima fraza ascunde o usoara ironie.. o ironie a sortii.. o ironie ce da valoare mortii soldatului ! Se intreba, intr-un moment, de ce moartea il ocoleste pe campul de lupta, rapindu-i toti camarazii.. rand pe rand, culminand cu fratele sau… si iata ca pana la urma, el este cel care cauta moartea, el este cel care, in ciuda faptului ca este un supravietuitor, alege sa moara ! E o alegere ingrata, pe care o face mai degraba instinctiv, ca o ironie a destinului, ce ii rezervase o poveste plina de clisee dramatice…

‘ In ansamblu, un text bun, reuseste sa miste trairile cititorului, fara sa cada vreo clipa in patetism. ‘

Iti multumesc ! Asta si doream !


p.s. in comentariul anterior nu au aparut cateva idei pe care le-am plasat intre \"<\" ; astfel incat il trimit din nou

Carmen :

Mai intai tin sa iti multumesc pentru atentia acordata acestui text si pentru cumentariul tau ! Cu atat mai mult cu cat nu am mai scris proza epica de foarte mult timp, astfel incat este un text ce imi doream sa fie remarcat si mai ales comentat !


Nu este prima data cand mi se reproseaza, pe marginea unui text epic, ca am tendinta sa folosesc clisee ! In particular, la suprafata acest text este un cliseu ! Lipsit de originalitate, lipsit de pretentii epice deosebite, - constituind un tablou ce infatiseaza – sper eu, intr-un mod fidel – un fragment de realitate in culori dramatice ! Se pare ca si in proza epica am tendinta sa sacrific firul epic in favoarea substratului liric, a reflectarii nuantelor si umbrelor ce apar in “tabloul” ce am incercat sa-l reconstitui pe baza unor simple trairi – personale - de moment.. Si astfel ajung la “si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul\" ! Cliseic.. : ) Dar acele cuvinte sunt tot ceea ce poate gandi un om cand singura fiinta pe care o iubeste, si pentru care mai gaseste un sens propriei vieti - isi gaseste iubirea si fericirea in bratele… “unui altul” ! Este banal, cliseic, simplist, patetic chiar ! Exact ceea ce poate simti un astfel de om, in modul sau atat de complex ierarhizat de a suferi… Suferinta cea mai crud te simplifica pana la dezintegrare !...

<< ultima fraza: \"Moartea il atinsese, in cele din urma, si pe el !\"; mi se pare ca e in plus, textul s-ar termina foarte frumos cu imaginea soldatului incremenit, cu pumnul strangand in el medalioanele; si nu e nici un dubiu ca in cele din urma moartea l-a atins si pe el; >>

Este posibil sa ai dreptate. Si eu am simtit acelasi lucru.. Totusi, acea ultima fraza ascunde o usoara ironie.. o ironie a sortii.. o ironie ce da valoare mortii soldatului ! Se intreba, intr-un moment, de ce moartea il ocoleste pe campul de lupta, rapindu-i toti camarazii.. rand pe rand, culminand cu fratele sau… si iata ca pana la urma, el este cel care cauta moartea, el este cel care, in ciuda faptului ca este un supravietuitor, alege sa moara ! E o alegere ingrata, pe care o face mai degraba instinctiv, ca o ironie a destinului, ce ii rezervase o poveste plina de clisee dramatice…

<< In ansamblu, un text bun, reuseste sa miste trairile cititorului, fara sa cada vreo clipa in patetism. >>

Iti multumesc ! Asta si doream !

Voi incepe prin cuvintele tale, Daniel :

( ( 1 ) )
“Dumnezeu nu i-a dat dreptul omului și, în ansamblu, Bisericii, să fie judecător, El este Singurul Judecător, însă, și aș vrea să subliniez, a lăsat Biserica Sa ca organ al Adevărului și autorității divine pe pământ.”

( ( 2 ) )
“am să public pe această temă un articol despre efectul nașterilor asupra părinților și șocul creat într-o familie de apariția unui copil cu handicap”

( ( 3 ) )
“Nu avem dreptul să judecăm, dar avem dreptul de a atrage atenția. Si avem dreptul să spunem nu, nu sunt de acord. Și mai avem dreptul să ne exprimăm neliniștea și îngrijorarea față de acel copil, față de viitorul său. Nu avem dreptul să ne amestecăm în viața acelei doamne, dar să sperăm că și copilul va avea șansa la viață”

( ( 4 ) )
“dar numai Dumnezeu o va judeca. Noi avem dreptul de a spune nu. Nu. Vă rugăm, nu faceți așa.”

( ( 1 ) )
Daca te-as intreba cum poate Biserica sa fie un “organ al Adevărului și autorității divine pe pământ” ai considera probabil deplasata indepartarea de tema acestui articol, si rautacioasa interventia mea ce tine mult mai mult de ideologie.. si filosofie in general. Si totusi.. cum poate fi Biserica un “organ al Adevărului și autorității divine pe pământ”, raportandu-ne chiar si numai la Inchizitia care a facut dreptate atator oameni “pacatosi” in trecutul nostru de crestini ? S-a reformat.. oare Biserica ? Dar oare s-a reformat si Dumnezeu… caci si atunci, ca si acum.. Biserica reprezinta (pe) aceeasi entitate divina ! Naivitatea unor afirmatii ca cele pe care le faci tu – ca multi altii - cu privire la Dumnezeu imi este tot mai greu de ignorat ! Ne aflam, totusi, aici.. ca fiinte cugetatoare !!!

( ( 2 ) )
In acest caz inseamna ca vorbesti in cunostinta de cauza ! As dori, in consecinta sa te intreb urmatoarele :

a) in general, in cazul unor tratamente de fertilitate / inseminare in vitro / etc incidenta aparitiei cazurilor de copii cu handicap este mai mare, si daca da… cat de mare fata de media normala ?
b) in acest caz, in particular, se anticipeaza ceva anormal cu privire la starea copilului ? (nu cunosc foarte multe amanunte despre acest caz, prin urmare este firesc sa iti dau ocazia sa iti argumentezi articolul, si cu aceasta ocazie sa cream o baza de discutie)
c) As dori sa stiu parerea ta succint prezentata, FARA NICI UN ARGUMENT TEOLOGIC, despre urmatoarele :
- tratamentele de fertilizare
- inseminarea artificiala
- transplant
- avort
- deloc intamplator – fenomenul de abandonare a unor copii in orfelinate

d) Ce inseamna pentru tine VIATA – si care este gradul de consideratie pe care trebuie sa il aratam fata de aceasta - analizata pe coordonatele urmatoare :
- fiintele inzestrate cu constiinta (oameni) – fata de fiintele despre care se spune ca nu ar avea constiinta (animale)
- momentul in care se poate vorbi – in dezvoltarea unui embrion – despre viata, si momentul in care se poate adauga ca este vorba de o forma de viata inzestrata cu constiinta
- fara argumente teologico-crestine ; un om, chiar si un credincios, isi permite sa emita cugetari proprii

( ( 3 ) )
Nu avem dreptul ci obligatia morala de a ne spune parerea, de a o argumenta, si de a ne folosi de instrumentele legale si morale pentru a limita orice rau, pe care un om l-ar putea pricinui unui alt om ! Trebuie doar sa fim precauti, pentru a nu ajunge din aparatori ai drepturilor omului, tocmai contestatari ai acestora !

( ( 4 ) )
“dar numai Dumnezeu o va judeca. Noi avem dreptul de a spune nu. Nu. Vă rugăm, nu faceți așa.”
Dumnezeule !!! Mai lasati-l in pace pe Dumnezeu si asumati-va responsabilitatea unor pareri si unor afirmatii ! Nu numai ca avem dreptul, ci chiar obligatia ! Revin, insa, trebuie sa avem grija sa ne limitam noi insine reactiile, in asa fel incat sa nu aducem atingere unor drepturi fundamentale ale omului. Unii oameni evita aceasta situatie folosind credinta ! Un om destul de inteligent pentru a se auto–defini printr-o conceptie proprie si o viziune coerenta, nu mai are, insa, nevoie de un organism superior pe care sa-l instituie ca guvernator moral al actiunilor sale ! Un asftel de om stie sa se instituie pe sine ca fiinta spirituala suficienta prin ea insasi !!! Un astfel de om nu are nevoie de invataturi primitive care sa-i lumineze calea !

imi cer scuze pt ca ti-am scris numele gresit ! te asigur ca nu e lipsa de respect ci pur si simplu eroare umana.. :) am impresia ca am mai facut aceasta greseala mai demult, intr-un comentariu anterior pe care ti l-am adresat.. o sa fiu mai atent pe viitor !

cat despre faptul ca nu ti-am inteles comentariul, prefer sa nu comentez.. mi-am spus parerea in precedentele 2 comentarii si consider ca in momentul in care acuzi un om pentru ca a scris un astfel de articol gresesti fundamental ! daca imi vei zice ca autorul acestui articol sufera de o \"frustrare personala destul de adanca\" pentru ca si-a exprimat o parere cu privire la fenomenul de promovare usor exclusivista a lui Eminescu, prin o anumita inhibare a simtului literar subiectiv la nivelul tinerilor acestei societati , atunci dialogul mi se va parea putin cam plictisitor pentru a il continua...

virgil tatarenco :
daca voi emite o judecata de valoare in privinta lui eminescu o voi face precizand ca aceasta este parerea mea ! am folosit sistemul meu de valori pentru a face o anume conideratie iar tu, sau oricare altcineva, sunteti indreptatiti sa aveti alte pareri ! valoarea unui poet trebuie recunoscuta unanim atunci cand ea exista, insa aprecierea este subiectiva !

am scris si eu despre eminescu, chiar si pe acest site, si am facut-o mai degraba laudativ ! daca ma vei intreba cine este cel mai mare poet roman iti voi raspunde, insa, ca nu stiu ! de eminescu mi-am dat seama, cu mult timp in urma, ca nu ma regasesc in stilul lui, si nu-l pot aprecia cu adevarat decat cel mult pentru valoarea artistica incontestata de eugen, si am descoperit cativa poeti romani care imi inspira mult mai multe (bacovia de pilda) ! in ierarhia mea, acest fapt nu-l transforma pe eminescu intr-un adrian copilul minune ! te rog sa respecti aprecierea subiectiva a fiecarui om si diversitatea umana, atat timp cat fiecare are suficent tact pentru a da si o masura cat de cat obiectiva a valorii !

inca odata va rog sa aveti un minim de respect fata de membrii acestui site ! Ne aflam intr-o jungla a ideilor, intr-o jungla artistica uneori... insa nu este o jungla virtuala in care fiecare sare la gatul celui care nu ii place ! singura mea rugaminte este sa aveti mai mult tact si respect in comentariile voastre si sa acordati mai multa atentie operei si nu artistului ! sunt dezamagit de prea multe ori vazandu-va cum va comportati ! aici nu e vorba de orgoliu - caci orgoliul are ceva nobil in el ! nici nu vreau sa zic despre ce e vorba, pentru a nu mai intra in polemici gratuite ! Raman doar la prima rugaminte !

va multumesc !