Ultima tigara

-S-a inserat ! Sa ne oprim aici ? Soarele se scufundase in tacerea amiezii, pierdut in adierea vanturilor suieratoare. Scanteierea gloantelor pe corpul intunecos al norilor se distingea tot mai rar, printre gemetele ranitilor din transee. -Ne oprim ! Soldatii se lasara jos, cu privirile absente indreptate catre nicaieri; deznadejdea le apasa sufletele tot mai mult. “-Cati mai suntem ?” rasuna intrebarea pe care nimeni nu indraznea sa o rosteasca, rascolindu-le sufletele si retezandu-le gandurile. -Paul ! Vino ! Soldatul Paul se prezenta in fata capitanului cu incetineala unei umbre schitate in fum. Se privira indelung, fara nici un cuvant. Zgomotul tacea dureros in acele clipe pe care doar armele de fier si plumb le mai puteau indura cu stoicism. Intr-un tarziu capitanul ii stranse pumnul inclestat, tinandu-si parca rasuflarea pentru cateva momente : -Imi pare rau ! Clipa se incheiase. Fusese un moment de reculegere pe care cei doi il impartasisera dincolo de cuvinte. Nu mai aveau nevoie sa se priveasca. Ochii lor puteau trada oricand lacrimi de deznadejde ori scanteieri de dementa. Se asezasera din nou, unul langa altul, sprijiniti de corpul rece al pamantului, abandonati in savoarea unei tigari. Nimeni nu avea nimic de spus. Paul isi rezema mainile murdare de noroi in filtrul umezit al tigarii. Degetele sale intepenite simteau arderea lenta de la capatul ei, rostogolindu-se lent pe suprafata neteda de hartie. Inspira adanc, pe durata unei scanteieri de amintire si durere, si expira lent, cu greutatea silentioasa a unei stanci. Isi stranse lantul, in palma stanga, coborand-o pana in dreptul medalionului de argint, in forma de scoica, - pe care il purta la gat- si il privi pierdut. Il deschise cu sovaiala unui pacatos aflat in fata bisericii, si isi musca buzele cand intrezarii poza unei femei tinere, cu par negru revarsat pe umeri, incarcerata in scoica de argint pe care i-o daruise inainte de a pleca. Tigara ii ardea mana, acum cand filtrul incepuse deja sa fumege la radacina degetelor sale. O lasa sa alunece in noroi, desfacandu-si degetele inclestate ce pastrau o amintire ce nu o putuse, pana atunci, privi. Puse cele doua medalioane unul langa altul. Pastra in palmele sale poza femeii pe care o iubea, si care nadajduia ca inca il mai iubeste si il mai asteapta, undeva intr-un colt de lume pe care aproape ca il uitase, si poza fratelui sau, alaturi de sotie si copii, zambindu-i parca, in acel moment, doar lui, din medalionul pe care cu doar cateva ore in urma i-l smulsese de la gatul insangerat cu ragetul spasmic al unui dement ce-si blesteama soarta ! O lacrima ii brazda obrazul acoperit de funingine si sange inchiegat. Pastra medalionul fratelui sau in pumnul stang, si isi aprinse ultima tigara. Stranse arma la piept, si isi lasa privirea in jos. In transee se adaposteau 8 barbati. Tacuti, cu visele si armele reci, indreptate in noroi. Paul ramasese ca o umbra neagra cu privirea in pamant si pumnii inclestati, cu tigara fumeganda intre buzele-i crapate. Stateau in cerc, aproape adormiti, sezand in craterul ingust al deznadejdii. Cu privirea in jos si pumnii inclestati, unul dintre ei se ridica greoi, si sari in afara gropii, inainte ca ceilalti sa poata reactiona. Capitanul il privi indurerat, dandu-si seama ca nu mai poate face nimic. Barbatul plecase, parca, la plimbare, cu arma in mana intinsa pe langa corp, catre linile inamice. Gloantele suierau pe langa corpul sau fara a-l putea atinge. Era doar o himera de fum intr-un ocean de dezolare. Nimeni nu-l mai stia ! Femeia din medalion o stia pierduta inca demult, de cand citise randurile singurei scrisori care ajunsese la el, in ultimele 17 luni. Ii marturisise, in acele randuri triste ca-l iubeste, si asta ii daduse puterea de a nu crede ultimele ei cuvinte, insemnate la sfarsit, in care ii spunea ca nu-l mai poate astepta, si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul. Barbatul continua sa avanseza catre liniile inamice, calm, imperturbabil… Tigara inca mai fumega, in timp ce gloantele suierau tot mai des si tot mai aproape ! Nici un glont nu-l putea, insa atinge ! Miracolul il tinuse in viata cu prea multa incapatanare in aceste 17 luni ! De ce doar pe el, in timp ce tovarasii sai mureau unul cate unul pe campul de lupta.? I se parea ca se afla la doar cativa pasi de liniile inamice ! De ce nici un glont nu-i sfasiase carnea ? La 5-6 metrii de transee tinea arma intinsa in fata, gata sa traga ! Degetul ii intepeni insa ! Pentru ce lupta ? De ce tragea in acei oameni ! Deja le vedea fetele, si le simtea nedumerirea ! Le citea indurerarea si suferinta… De ce lupta cu acei oameni ? Lasa arma sa ii alunece din mana. Simti, pentru prima data atingerea plumbului in pulpa dreapta. Ramase fumandu-si tigara, neclintit. Ultimele fumuri… Tigara ii ardea buzele, acum cand filtrul incepuse deja sa fumege. Lua tigara intre degete si o lasa sa alunece in noroi. Al doilea glont il dobora. Ramase acolo, nemiscat, stangand in pumnul stang cele doua medalioane. Moartea il atinsese, in cele din urma, si pe el ! Nota : Ultima tigara , 2004.12.13