Florin Hulubei

Lumină din nord spuneai că ești din Trelleborg sau din Eskilstuna ce orașe frumoase trebuie că sunt acelea prin care ai trecut prin lumina aspră a nordului am rătăcit împreună printre

să stai departe de lucrurile inutile e mai greu decât să încerci să percepi o privire îndreptată spre tine în mulțimea de pe peron poate a fetei roșcate în negru care fumează și citește Kafka pe

prin tramvai plutesc niste chestii alburii aerul fierbinte le transportă numai spre nările îmbibate de alcool ale muncitorului de lângă cabina vatmanului care râgâie o manea de ultimă

anual, au spus la Discovery Channel, mai multe persoane mor în lume din cauza nucilor de cocos decât din cauza rechinilor cu fiecare zi eu mă apropii din ce în ce mai mult de tărâmul

e ceea ce vreau să spun dar nu pot ca un motor pentru care nevoia de a trage după el o mașină nu există supliciul ocnașului ieșit la lumină căruia nevoia de a vedea nu-i mai poate

Nu plânge oricum nu vei rezolva nimic cu lacrimile mai bine spune ce-ai vrea să te faci când vei fi mare? mă întreba tata când veneam lovit de la fotbal și nu știam ce să-i răspund eu doar

am trecut pe sub bolți de viță-de-vie lăsându-le în urmă fără regrete, doar cu speranță pentru a le descoperi mai târziu savoarea în noblețea unui Cabernet, la o șuetă cu prietenii mi-am

Joc – întru înfrânarea trupului celui de carne doritor estimp încheiată împrânzirea hangița trebăluind în preajmă aplecatu-s-au ochii miei asupra coapselor din privirea lor născută

aleargă cu pletele fluturând armăsarul spumegând de efort gândul îl urmează ochiul cucerit de coapsa vorace a nopții pletelor lui salivează a moarte *** departe distanța se descuamează de

voi rupe din mine lumina deznădejdii pentru a-ți face drum către singurătatea din care mi-e tot mai greu să extrag o imagine, un chip sau un zâmbet înaintea cărora se opreau toate

de câteva zile am impresia că nimic nu mai funcționează în spatele geamurilor se petrec aceleași drame siropoase același eu și tu multiplicați dirijați nu se știe de unde de un regizor atent

din cursa pistonului din curgerea vagonetului peste șinele uleioase întotdeauna răzbate un ecou stins un bocet metalic al moleculelor numai mecanicul știe din adăpostul singurătății lui că

În unduirea zilelor de vară se simțea uitat, ca și orășelul de provincie în care-și număra clipele timp de trei luni pe an. Trei luni de combustie a gândurilor topite în arșița nerăbdării de a părăsi

15 ani și ceva de atunci și mirosul de plastic încins persistă în atelierul din capătul culoarului intram câte doi (după o repriză de thrash și alte metale în antecamera îngustă) mânușile

azi am 33 de ani și 3 luni unii ar spune că e o vârstă minunată rotundă dar eu nu cred în horoscoape și alte făcături prietenii m-au părăsit ca pe o cană cu vin îndoit diminețile rânjesc la

la radio poison cu alice cooper îmi privesc degetele de la picioare spaima îmi sfârâie în creier your poison running through my veins îmi dă o vibrație necunoscută I don’t wanna break this

dincolo de vitrina cafenelei prin aburul unui macchiatto con latte „Mama you got a daughter” în difuzoare mișcările fetelor în fuste mini au ceva din farmecul zborului niciun zâmbet nicio

n-am luat niciodată coroniță la școală m-am simțit inutil încă de mic când, văzându-mă cu mărțișor pe piept, venit tocmai din fundul Moldovei băieții râdeau de mine și mă apostrofau mai apoi,

poezia mea are un cur mișto îmi place să-l văd legănându-se înaintea mea când pleacă să-mi mai cumpere o doză de metafore cu care s-o înfrumusețez mai tare și sânii ei îmi dau fiori când îi

mă întind peste cerc mâinile mele deasupra capului ochiul zeului cu o mie de degete sângele clocotind ia forma dragonului împunge tridentul colțuri de cer întuneric cules dintre margini de