Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@florin-halalauFH

Florin Hălălău

@florin-halalau

Noi vom căuta ca și cum am putea găsi, dar nu vom găsi niciodată, decît dacă vom continua mereu să căutăm (Sf. Augustin)

Născut la 13 aprilie 1967 în București. Absolvent al Facultății de Chimie Industrială din București. Debut în "Adevărul Literar și Artistic", 1993. Prezent cu poezie în antologiile "Virtualia", Iași, 2003, 2005, "Ultima generație, primul val", Editura Muzeul Literaturii Române, 2005, "Iubirea e pe 14 februarie", Editura Vinea, 2010 și cu…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Asocierea Cubei cu ideea de libertate este o jignire la adresa tuturor adversarilor lui Castro care se află în pușcării.

P.S. Remus, domnul Gălățeanu este convins că numai sistemul comunist va aduce prosperitatea în Cuba. Cînd, asta numai dumnealui știe. Cei 46 de ani de pînă acum au adus numai privațiuni.

Pe textul:

Cuba libre, Cuba hermosa" de Eugen Galateanu

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Destul de vag finalul pentru speranțele cu care am citit toate chemările femeilor. Să fi fost pictorița mai puțin convingătoare, în ciuda traheelor?

Pe textul:

dar ce trahee" de angela furtuna

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Revista de care vorbești la începutul articolului s-a numit \"Satîrul\" (în litera \"I\" era înfipt un satîr). A apărut în 1990 și am primele trei-patru numere. M-aș bucura dacă aș afla că mai apare și astăzi.
Înainte de revoluție a apărut un supliment al caietului-program al Teatrului Nottara, numit \"Horațiu despre Mălăele\", în care a strîns cîteva caricaturi ale colegilor din lumea teatrului, actori și regizori.

Pe textul:

“Marii actori de teatru nu pot fi judecați după câteva apariții pe micul ecran!”" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Singular - ortodox
Plural - ortodocși

Pe textul:

Studentul SROC" de Eugen Galateanu

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Ai dreptate, mi-a scăpat. Mulțumesc de atenționare.

Pe textul:

am ajuns acasă după ce plecase" de Florin Hălălău

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Veveriță să fie, dacă spui tu.
Mă bucur că ți-a plăcut la întîlnirea poezie.ro.
Joi seara mai avem o lansare. Să nu lipsești!

Pe textul:

am ajuns acasă după ce plecase" de Florin Hălălău

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Gabi, într-adevăr este o recunoaștere.

Lavinia, dacă îți sună acasă, nu pot fi decît măgulit.

Simona, ai ajuns în sfîrșit pe la mine și sînt bucuros.

Pe textul:

am ajuns acasă după ce plecase" de Florin Hălălău

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Tudor, recunosc că sînt norocos.

Florin, mă bucur că ți-a lăsat un gust plăcut.

Cristina, poezia asta nu este dospită. Am scris-o la îndemnul DianEi în cîteva minute. Chiar dacă și-a schimbat traseul, 15 tot plin de poezie a rămas, așa că îl vei găsi ușor.

Bogdan, ai dreptate, oricum sînt cîștigat.

Pe textul:

am ajuns acasă după ce plecase" de Florin Hălălău

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Nu știu cu ce te-aș putea ajuta, Ovidiu. Sînt fan Andrieș, iar despre George Baicea am aflat odată cu începerea colaborării lor, în 1993 la albumul \"Nimic nou pe frontul de est\". De atunci, este prezent pe toate discurile și în toate concertele. Voi vizita site-ul pe care mi l-ai recomandat și aștept textul tău despre Baicea. S-auzim numai de bine!

Pe textul:

Expert în blues și nu numai" de Florin Hălălău

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
\"Pentru ca o femeie\", poezie din 21.07.2004, patru stele.

La mulți ani!

Pe textul:

STELELE ANULUI 2004" de Frentiu Toma Adrian

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
\"tu ști ce s-a ales\"
\"scri foarte bine\"

Cînd erai matale copil se făcea economie de \"i\"-uri?

\"Sânt\" nu a existat niciodată în limba română. \"Sînt\" a fost înlocuit cu \"sunt\" în 1993.

Restul e tăcere.

Pe textul:

Catren de incurajare pentru Vasile Rotaru" de dumitru cioaca-genuneanu

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Am impresia că scrii \"sânt\" numai ca să mă enervezi pe mine. Pentru numele lui Dumnezeu, învață întîi limba română și abia apoi ieși în lume. Am înțeles că rima și mai ales ritmul îți sînt indiferente, dar este inadmisibil să ignori gramatica limbii tale materne.

Pe textul:

Catren de incurajare pentru Vasile Rotaru" de dumitru cioaca-genuneanu

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Silvia, te-a atins harul cînd ai scris aceste versuri.

\"și dacă așezi visele așa cadavru peste cadavru
oare
cât de sus poți ajunge\"

Cît de sus ai ajuns? Foarte sus, acolo unde puțini au acces.
Să ai sărbătorile cu bucurie și cu iubire.

Pe textul:

cât de sus" de silvia caloianu

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Îmi amintesc de prima transmisiune liberă din 22 decembrie 1989 cu Dinescu și Caramitru. Acesta din urmă, în curtea televiziunii, a pronunțat niște cuvinte pe care nu le-am uitat niciodată: \"Sîntem în Ajunul Crăciunului. Se naște Iisus pe-acest pămînt.\" Aveam ochii în lacrimi. Era pentru prima dată cînd auzeam la TVR numele lui Hristos.
Sărbători fericite, Virgil! Și să-i povestești fiului tău (dacă nu ai făcut-o deja) această amintire.

Pe textul:

Amintire de Crăciun" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Reușită reprezentare imagistică a arborelui genealogic. Finalul întregește o poezie cu de toate. Metaforă, imagine, sensibilitate. Te pune pe gînduri. Ca tată, te înțeleg deplin.

Pe textul:

Pământul" de Paul Bogdan

Recomandat
0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
O poveste pentru cei care se îndoiesc de existența lui Moș Crăciun:

http://www.poezie.ro/index.php/prose/36569/index.html

Pe textul:

Provocare pentru agonisti" de Dana Stanescu

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Am reușit să pun mîna pe revistă la Gaudeamus și pot depune mărturie că este foarte bine scrisă. Toate șansele pentru colectivul de redacție să ajungă \"celebru\". La bună citire!

Pe textul:

Ca și cum" de Cristiana Popp

0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Răule! Chiar regret că nu am fost acolo cu fata pe care o iubesc și căreia îi mulțumesc pe această cale că îmi suportă viciul de microbist.
Hai Steaua!

Pe textul:

Ioan Gyuri Pascu sau Cel mai Mic Om Mare pe care-l cunoaste Andu Moldovean" de Ion Nimerencu

Recomandat
0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Fac abstracție de comentariul Silviei (de neînțeles pentru mine) și îmi ocup locul în rîndul celor care le-a plăcut poemul. Și pentru că sînt pentru prima oară prezent în subsolul textelor tale n-am venit cu mîna goală. Felicitări, deci!

Pe textul:

Sexualitate onirică" de Negru Vladimir

Recomandat
0 suflu
Context
Florin HălălăuFH
Florin Hălălău·
Hmmm... credeai că vei scăpa? Poezie.ro nu are leac, doctore. Și e bine așa!

Pe textul:

Ed" de Eugen Constantinescu

0 suflu
Context