Ed

(Lumina este totul, nu-i așa mentore?) De undeva, dintr-o muchie vântoasă, se arcuiesc poduri de cuvinte izvorâte din hrube atrio-ventriculare către cele patru orizonturi ale mării. Agony și Ecstasy-nelipsite, desigur!- își fluturară genele amețitor, răscolind frunzele uscate și florile de măr ce foșneau sub pașii hotărâți ai micului Ed. - Băiețaș! Nu vrei să-ți ghicească fetele?! - Știu și eu! le răspunse Ed privindu-și teneșii zburători ce începuseră parcă să se dezlipească… Fără să mai aștepte, fetele începură să turuie: - Ești tot numai o șoaptă de iubire, din vârful degetelor și până mult mai sus! Chiar dacă ne așezăm în cap să te privim, uite…ai inima răstignită! Iar prin vene, cu încăpățânare îți șerpuiește drumul sinuos, împodobit cu dalele azurii ale destinului. Și-n mintea ta, copile, străfulgeră ametistele, ca un protest ce răstălmăcește bezna veacurilor. Știi…s-ar putea ca tu să fii peregrinul ce-l căutăm de ceva vreme, cel care durează mișcătoare punți între muchii amețitoare și reci… Ia stai așa!, spuseră cele două surori într-un glas, cu subînțeles, cum te cheamă pe tine micuțule?! - Bridges. Edger Bridges mă numesc. Dar, spuneți-mi … Ed ! Este și mai palpitant …așa, îmi spun toți prietenii. Deodată, de dincolo de zări întunecate, o șoaptă înaripată răzbătu până la ei: - Lăsați copilul să vină la mine! (Doar atât spuse bătrânul, așternându-și pe chipul său luminos misterios surâs de Giocondă…).