Poezie
Zece pași spre vis
Frumusețea-i dată drumului
1 min lectură·
Mediu
Pasul întâi este o sclipire,
prima înspiralată către mult deasupra mea.
La pasul al doilea,
ai deschis cumva ochii
ciupindu-te a neîncredere
(doar siajul de gânduri
îți mai dă senzația de spre-înainte).
Pasul trei,
mă așează în genunchi de rugă
de a nu ațipi-vreo-clipă.
Al patrulea,
îți încovoaie umărul în timp
ce pasul cinci se supraadaugă
și rămâi astfel departe
de ierburile ademenitoare de sub talpă.
Pasul șase,
ei bine, pasul șase
ar putea fi un soare
deja doar al dimineților mele,
dacă nu ar urma
pasul șapte,
suprarealist prin definiție
ce îți redimensioneză cumva
arhitectura prieteniilor toate.
Al optelea pas,
îl adulmec și apoi îl respir
alergând pe tocuri de sensuri
alunecând când spre așa,
când spre altfel.
Al nouălea pas
se avântă destrămând norii
îndoielii născută din simțuri,
iar în timp ce pasul zece
încununează lumina
nu știu cum,
te fac să te simți iubită
undeva în poteca ce șerpuiește
dinspre lăuntric
până dincolo de irișii
ascunși de pleoape.
26 octombrie 2008
003385
0