florin caragiu

prima reacție este să-ți uiți suferința când țipătul mierlei întâlnește, el, primul, grația unei prevestiri. iute dispar din preajmă oamenii. dacă ai putea filma acest exod aureolat de

cum se întâmplă că faci lucruri noi să pară vechi cu o serie de compresii și extensii succesive ale aerului am senzația că întâlnirea cu tine e la ieșirea din apă după o plimbare prin

am nevoie de tine ca un melc de o talpă ce nu atinge pământul Liviu a uitat să doarmă nuștiucâte nopți se uită la gaguri și plânge învățătoarea i-a zis că peste ani nu-l va mai recunoaște

ia o nuia înflorită și mergi după norul acela. atâția ani n-ai știut pe unde s-o apuci ca să-ți găsești tatăl. lumea te arăta cu degetul pentru că ai un os ieșit din piept și știi cât de

și noaptea aceea, noaptea când toate se-ndepărtau încet de noi, în care ne credeam loviți de alzheimer și scânceam de groaza că nimeni nu ne va mai recunoaște, nimeni din cei care ne îndatorează

setterul englez îți apare în cale când nu te aștepți, e bucuros să-mpartă libertatea cu tine. se întinde să-i scoți căpușele umflate și, brusc, coada lui înțeapă aerul în parcul cu vrăbii.

în mulțimea strânsă în piață nimeni nu pricepe ce se-ntâmplă, pe zăpușeala asta, când foșnetul pomilor încetează, pentru că vântul tremură-n iarbă ca o aripă tăiată, el, care știa

Am urmărit aseară cu interes deosebit premiera piesei de teatru „Sinucigașul”, de Nikolai Erdman, pusă în scenă de regizorul Felix Alexa, având o distribuție selectă: Dan Puric în rolul principal,

Daniela Pitrop Nuțu: „Catacombe. Aici totul e viu” nu este primul volum de versuri pe care-l semnați, dar cu toate acestea reprezintă debutul în poezie. Ce trebuie să înțelegem din această ignorare a

După ce a intrat Hristos în Ierusalim, oamenii au rămas un timp în stradă, sporovăind despre cele întâmplate, cu un ochi la gărzile Templului și la soldații romani ce se uitau la ei cu un aer

fiecare lucru are un loc vulnerabil cu oase și carne și sânge, o gură de hrănit și o senzație de rămânere în urmă când i se duce luciul dar orașul meu a crescut prea repede, s-a ridicat

la ce te gândeai în viscolul acela cumplit în care te-ai pierdut, la câțiva zeci de metri de Omul? sau pe Valea Albă, în crevasa în care căzusei, când o voce ți-a spus: ridică-te! și, plin de