Florin Branza

în prima parte el conduce un popor în deșert în a doua se întoarce singur putem să ne întrebăm unde au zburat fluturii supersonici unde am mai auzit asta nu mă simt deloc original și nici nu

Iubita mea Traversează șoseaua Traversează artera Inimii mele.

de dragul perspectivei ieși din mormântul în care te tot rostogolești și privește-i pe ceilalți în mormintele lor astfel vei vedea tot cimitirul

copilul desenează cercuri

care era însă procesul tehnologic prin care grigore se năștea din propriul cap uitat în uitare grigore spiritul mecanic copilul de fier titanul revine cu planeta-n brațe copilul strânge

grigore își numără cadavrul copilul își sărută creierul grigore legat de jur împrejur cu grigore copilul își mestecă dinții

o bucată de sex atât vroia poporul din tine atât vroiam din popor cu gâtul în flăcări cu flăcările în păr cu părul în nas după ca re re vine călare pe calul călăribil care călătorește pe suprafețe

mulțumesc

sau un loc în spațiu unde să mă dau cu racheta răspunse el destul de disponibil înspre iar ea se tot automâhnea mergând rău aproape singură și aproximativă

la dracu cu toți ochii ăștia crescuți în față împărate ce n-aș da pentru unul pe spate oricât de chior sau o ladă cu curent electric așa o baterie imensă în care să mă scald izolat sau să mă

fiecare soldat are armata sa el, pe care aproape-l cunosc e aproape soldat, aproape acolo aproape viu aproape mort el, soldatul c. vasile fiecare soldat are țara sa însă c. vasile luptă

băi nene ce grele e lucrurile răspunse el din carlinga trotinetei pogorându-se rostogol peste locuitorii planetei

aveam lumea în mine și am vomitat-o azi noapte oamenii cad unul într-altul și rămân acolo

aleg oamenii ca păpuși de pe rafturi nu fac decât sânge cu ei trebuia să merg la război dar nu mă născusem ai grijă să nu mori virgin ca mine ce aveam eu în geantă din geantă se scurgea și mi-e

de când cu oamenii lumea nu mai e aceeași băi ce nihilist am fost răspunse soldatul din temnița guvernului desculț pe câmpul de luptă după care adam își bagă pula și ne ia pe toți la bătaie

pe spatele planetei cresc arbori de fier și fiecare copil cerșește sandvișuri de la copilă din vârful muntelui se aruncă hainele vechi în vale ofilește iarba furtunii fiecare copilă închide

mai ales când strigă război și pace sunt așa drăgălași apoi am dat copilul la reparat și l-am primit într-o pungă fericit în brațele lui moș holocaust așa copii unde vreți explozia

jocul se terminase rămânea doar de trăit cărasem crucea doar 21 de metri dar cineva îmi pierduse șirul cineva îmi pierduse cineva șirul îmi pierduse urma pe drum fascinat de restul

un ochi liber un cap liber un om liber un suflet liber unul gol si unul spart si unul plin si unul mort si unul pierdut într-o zi aș dori să trag apa naturam expellas furca tamen usqua

pe acoperișul de țiglă al casei s-a topit un om în sfârșit, i-am văzut stafia și am devenit foarte calm apariția grăia "uneori îmi place să exclam dar cel mai mult îmi place să îmi găsesc

însă pe măsură ce se apropia de dumnezeu grigore cu spiritul său de fier revenea cu picioarele pe pământ unde și murea însă pe măsură ce se apropia de picioarele sale de fier cu pământul lui

mâna mea este tăiată. din tăietură cade o picătură de sânge până la fundul lumii, unde devine sferică și așteaptă procesualitatea existenței. cred că oamenii ăștia petrec cu gândul mult sau puțin dar