vrabie
aveai o vrabie la subraț era chinuită și neagră și când ai ridicat mâna să mă saluți am crezut că o sa zboare într-un nor de unde o să iasă un fulger până în cuibul ei dar s-a dus în părul unei
apariție
pe acoperișul de țiglă al casei s-a topit un om în sfârșit, i-am văzut stafia și am devenit foarte calm apariția grăia "uneori îmi place să exclam dar cel mai mult îmi place să îmi găsesc
șir
persifleu se urcă în corabie din buzunar începu să-i curgă un șir ca un bon fiscal cu infinite produse va trebui să plătesc pentru toate păcatele astea zise el, călcând pe ultimul colț de corabie
am decis că te urăsc
am decis că te urăsc răspunse grunsilviu către fructella m-am adăpostit în mâinile pătrate dar pline de pământ ale lui platon adăugă el crengi la arborele pe care-l primise cadou de la o
text
Arjuna va lua minciuna în dinți și va zbura cu ea în ceruri. Va ajunge în fața tatălui suprem, o va scuipa pe masă, se va scutura și va pleca. Tatăl suprem va lua minciuna în mână ca un cuvânt de
moarte
de peste tot radiază moartea cu razele ei negre vino și ia-mă în mână ca pe un fulg de cenușă am să mănânc moarte până ce burta îmi va exploda într-un curcubeu de intestine sânge organe și șerpi
dulcegărie
mai rămaseră câteva straturi de ozon între mine și tine iubito ce-o să mai rămână din noi între noi
text
aud cum scârțâie scândurile din podeaua paradisului și presupunând că acesta se află geografic deasupra cineva o să ne aterizeze în cap ca un avion pe o pistă neiluminată
text
ia cheița asta și bag-o în gaura din osul pieptului și așa cu inima deschisă mergi în lume în praf, ploaie, noroi și vânt să cunoști răspunsul la întrebarea morții
am ajuns la o apă
peste apă nu se trece apa se bea și se pișă dacă ai înțeles asta ai să vezi ce muncă imensă te așteaptă ca să devii una cu lacul în care au murit atâția
apiculturism
love is pain i will give you all my love and watch you twist and scream eu am scris-o pe asta poetic, nu? ca virgulă căldura sentimentului de lapte vărsat deasupra căruia putem să plângem we
O! Măsea!
mi se crapă o măsea băgamiaș poola în ea de fapt mai bine nu fac asta fiindcă se poate zgâria se poate prinde pielea care e delicată și trebuie avut grijă de ea și morala acestei poezii e că
metal în carne
vroiai să-ți pui piercing în sfârc vroiai să-ți pui piercing în lindic dar eu zic - pune-ți piercing în aripă
text care te pune pe gânduri
ia gândește
tamed waters run dry
într-un apartament cu patru camere apa îmblânzită se usucă un râu de sânge viu curge uitat aleargă aleargă scaldă-ți lacrimile în el scaldă-ți trupul uscat de vremuri
deci frate, ce enervant
că cică prinți și prințese că cică gică prinsese cu penseta din larg un mare catarg și cum mergea el așa cu nasu-n sus cu nasu-n jos cu nasul mirosind ceva frumos și cum pescuia pe rând
problemă
dacă într-o zi aș primi un telefon de la o femeie din emisfera sudică aș intra în panică m-aș eschiva aș renunța la tot ca nu cumva să afle că sunt un păcătos
mother superior jump the gun
dacă aș întâlni-o pe maica superioară (despre care nu știu nimic) aș întreba-o superioară cui sau cărui lucru? și există o maică inferioară care să compenseze pentru aparenta
text
ea trăia într-o cafenea din marginea colțului capătului străzii. trăia la etajul doi. trăia la etajul trei. trăia din ce în ce mai sus până ce într-o zi și-a luat zborul. ce ai făcut mă cu viețile
text
de dragul perspectivei ieși din mormântul în care te tot rostogolești și privește-i pe ceilalți în mormintele lor astfel vei vedea tot cimitirul
17 hectare de somn
în pădurea deasă burta mi se lasă lângă un copac adică mă cac becul meu este crăpat prin crăpătura sa iese normal lumină și intră normal aer și se arde și pa și degeaba mai e
prin bretonul meandrelor opusului
deș vine zmeul mândru de pieptul lui păros la subraț are tot păr și un vas plin cu apă goală iar în cap are tot păr și un vas cu apă vie le aduce la nevasta lui din cărămidă căreia îi intră pe
dz
plânge-ți plânsul și râde-ți râsul și vino în casa lui dumnezeu unde lumea curge ca un râu sub ochiul mereu deschis
text
să ne bălăcim mințile limbile în laptele vitelor cifrelor să ne aruncăm brațele de jur împrejurul pieselor de mobilier să cădem din avion cu ele-n brațe cu avioanele-n brațe cu avioanele
