Florin Branza

cele trei steluțe au colțurile ascuțite și vorbesc tare, le place să se audă vorbind omuleții de plastic le ascultă cu un fel de justiție practică și se topesc unul pe altul în ieșiri de

se trezea uneori și murea trebuia să-și scrie testamentul avea un stilou fermecat darnic cu toată lumea \"să văd, cui las calculatorul...\" și gândea, și gândea

Eu o sărut pe iubita mea Pe același creștet pe care Dumnezeu A sărutat-o când i-a luat aripile Și i-a zis: \"Ești prea bună pentru Rai.\"

el, cadavrul caută neliniștea pentru a-i aduce ajutor mortuar eu, neliniștea caut cadavrul pentru a-i fi frate de cruce eu, cadavrul privesc neliniștea ca pe o putrezire

Iubita mea Traversează șoseaua Traversează artera Inimii mele.

Pentru a ușura scrierea acestei poezii, am redus-o la o singură frază.

Nu-i așa? Toți am făcut chestia aia Cu gura. Și ne-a plăcut Și am mai făcut-o odată. Treaba aia spurcată. Și ne-am șters la bot dup-aia.

Poezia asta am cumparat-o de la magazinul de poezii, la reducere. Am și chitanța, să dovedesc oricui îi vine mai greu să creadă.

Cu tristețe și egale Cele vechi pășeau agale Iar cu pondere creștină Mulți gândeau ca o mașină. Din cutia vieții tale Unei dimineți mentale Îi aprind o lumânare Și-mi doream așa de

Stema noastră e o stea căzătoare Și-acum în locul ei pe cer e o gaură-n flăcări Prin care-L putem vedea Pe Dumnezeu Cum putrezește.

Poetul Are mâna Ce clădește Propriul sfârșit Poetul Are ochiul Ce privește Totul greșit Poetul Are mintea Ce gândește Totu-nflorit Poetul Cu inima Trăiește Tot ce-i de murit.

The beautiful season Și când te antrenai Să cauți căței albi prin nori Eu te priveam De jos de-aicea Ca un cățeluș negru Cu ochi negri Cu pete negre Și dădeam din coadă la gândul Că va veni

Sărută-mă Că de-aia Þi-a dat Dumnezeu Gură.

Taci, Că de-aia Þi-a dat Dumnezeu Gură.

Un uriaș Este strivit De piciorul unui uriaș mai mare. Acesta din urmă Este strivit De un uriaș și mai mare. Și tot așa Până nu mai rămâne nici unul.

Era odată un om Și era din fier Și a ruginit Și a murit. Era odată un om Și era din piatră Și s-a fărâmat Și a murit. Era odată un om Și era din apă Și a

Era odată un om Și era atât de frig Încât a murit. Morala este: De ce muriți? Să se plictisească secunda de voi! Cine mai omoară muștele? Cine mai numără zilele? Voi sărutați toate fetele pe

Ecou, ecou E-ntuneric la metrou E-ntuneric și în mine Și metroul nu mai vine.

Pe-o câmpie de flori albastre Fuge Moartea O alerg eu, tinerețea \"Iubito, nu dau doi bani pe tristețea ta!\" Moartea tot fuge de mine.

Roz E culoarea apei Ce se umple De sângele meu. Eu stau Și aștept să curgă tot.

În capul meu de fier Tot ruginesc două idei Cine sunt oamenii Și ce vor ei. Tranzistoare tranzistoare Comunistele popoare Pe a minții degradare Tranzistoare tranzistoare Eu sunt un

Cuvânt! Leg de altul Știai că există oameni Cărora le pasă de sine? În mormânt Îmi aștern patul Voi poeții Arta vieții Credeam că există oameni Cărora le pasă de mine Adio băieți și