Poezie
Singurul sfinx era bunicul, care fuma din pipă
... percepţii de nişă (ultimul curcubeu departe de piramide)
3 min lectură·
Mediu
obişnuiam să îmi trăiesc viaţa în culori neutre
culori neutre extrase din toate culorile
dintr-o imagine trasă la o scară mică
o imagine cu sfinx
(la ţară singurul sfinx era bunicul, care fuma din pipă)
cât să nu mă iau în seamă prea mult
mama avea o problemă cu preamultul
poate că aşa m-a visat ea pe mine bărbat, ştii tu cum pot fi mamele
poate din cauză că m-a născut dintr-un soi de pământ sărac
dintr-un preadevreme cu miros de chirpici
din care pleacă mai mulţi oameni decât vin
să poată primi doar o singură cupă
o cupă plină
***
obişnuiam să mă trezesc devreme, în fiecare zi
visând să nu fiu pus la muncă
(era singurul meu vis atunci, înafară de cel de a pleca departe
şi chiar dacă ai mei spuneau că fac asta doar în joacă)
pentru că simţeam că am fost născut prea departe de casă
şi nu mai găseam destul pământ gol dar bun, sub tălpile goale
în care să-mi înfig rădăcinile
pentru o bună creştere
şi m-a învăţat mama să dau bineţe la tot omul bătrân
dar să fac asta în fiecare zi, ca să pot merge la şcoală
nu ştiam ce ar putea fi aceea, şcoală
eu căutam locuri bune pentru crescut ciuperci
ciuperci cu pălăria cea mai mare, cum un curcubeu departe de piramide
***
când mi se făcea sete căutam o fântână de sub deal
un deal mai înalt, cam cât putea fi o mirare din ochii unui copil
care-şi ducea copilăria de mână
şi strângeam o frunză crescută predestinat, dintr-un triunghi al umbrei
în palmele mele mici, aşa cum o cupă
destul de potrivită pentru băut apa de sub deal
era o apă fermecată, chiar dacă de suprafaţă
iar eu purtam pe umărul stâng un arc cu săgeţi
săgeţi din trestie cu un cui în vârf
arc bun de alergat după ciori, veneram ciorile
pe un deal cu lună plină dar adevărată în amurg
apoi lumea s-a schimbat, dintr-o dată şi din preamult
iar toate apele de suprafaţă s-au stricat, în ochiul celuilalt
***
mai apoi, după reguli, am crescut dintr-o dată bătrân
şi chiar mi-a spus odată cineva asta, uitându-se în ochii mei dintr-un ochi de şarpe
apoi am căutat printre lucrurile vechi, dintr-o ladă veche de zestre
o pipă de culoare maroniu roşcat
(pipa bunicului meu au îngropat-o cu el, chiar dacă mi-o doream în secret)
din care să trag cu nesaţ, din care să trag adânc
adâncul cel mai adânc
după ce am pus pe tutun jarul meu din palmă
o imagine în alb-negru cu nepoţi
care să nu mai fie cuminţi
şi mi-e dor de fântâna din deal
cum de o copilărie furată
cum de un borcan cu mure culese pentru bani
borcan de trei litri bun pentru păstrat vise de copil bătrân
0015
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Florin Andor
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 468
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 56
- Actualizat
Cum sa citezi
Florin Andor. “Singurul sfinx era bunicul, care fuma din pipă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/14203865/singurul-sfinx-era-bunicul-care-fuma-din-pipaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.