Puncte de trecere

mă regăseam atârnat de visul paradisului pierdut, ca majoritatea celor bine crescuți. într-un punct de trecere mă revedeam cu ai mei, nici un reproș. giulgiurile se purtau la vedere, călcate la dungă. să fi fost clopotul de vină. nu știu. le spuneam cum există ceva care ne leagă. tu făceai cu mine același joc. îți simțeam pe limbă căința, interzisă și ea ca o renunțare. e doar o jumătate a lumii, gândeam. tu îți țineai ochii într-o mare depărtare. apoi cădea frunzișul. poate am crescut prea repede și am ajuns a disprețui lumea iar locul nu mi-l găseam în nici o carte. îmi strecurai în suflet un cuvânt dulce și tare însă nu puteam ține pasul. în agonie se ridicau flăcări, inimile stăteau în genunchi în fața sufletelor. nimeni mai vulnerabil decât sinele, scris la două rânduri. seara îi fixam deasupra patului, cu un bold, o apropiere de formă dar lumina se usca de la sine, altfel. nici o tulburare, doar mâna lui rece, bărbătească sau poate sunetul destinului meu cădere spre apus. și am visat deasupra primei pagini albe piatra unghiulară. poate vei reveni, purtând în tine nenăscutele contrarii, poeziile trebuiesc tratate cu atenție. tu știi cum își poartă, legat în cosițe, dorul de sfințenie. tu mai știi.