Intrare pe colț

îmi rânduiam paleta apoi începeam să văd. într-un bol alb potrivirea pasului și dorințele se împlineau. dintr-o apropiere de orizont un Dumnezeu năștea peste adevărurile ce obișnuiesc să rămână pe umeri. nu-i mai era sufletul îndeajuns dar. mă smulgea din mijlocul lumii chipul din vis și am crezut că am atins insula omului care cântă la miezul nopții. purta lumea în pântece și rădăcinile fiecărei puteri. nu mă comparam cu alții, poate de aceea mă considerau mai ciudat, iar cuvintele din vârful buzelor nu-mi vorbeau niciodată despre tine. când închideam ochii purtam înlăuntrul meu o femeie, legată într-un vuiet adânc. nimic despre ceasurile dinainte și tot mai căutam imaginea. atingeam punctul, cu un surâs și pentru întâia oară lumea nu-mi cerea ceva în schimb. neștiut numele, într-una din case, pentru că nu obișnuiam a jindui la mesele fericiților. însemnați. câteodată învârteam o coroană în jurul capului. nimic indecent, îmi spunea femeia de la unu, și îmi punea cheia sub ghiveciul cu flori. una dintre lumi era timpul, mărturisindu-se doar pe șaisprezece milimetri. îl developam deasupra scrinului de stejar, cu o floare de colț. oaspetele meu va sosi devreme.