Poezie
Cântec aspru de dragoste
2 min lectură·
Mediu
Un lustragiu grăbea s-ajungă-n piața mare
Venea se auzea din plânsul lumii
I se tocea sub ochi lumina ce-adusă de spinare
se rezema din când în când de cornul lunii
Ploua
Era o ploaie despre care nimeni nu băga de seamă
Dar el știa că după apă și noroi
Va duce-acasă-n timpul vieții sale dinspre mamă
Puțină pâine ceva mărunt ori lucruri noi
Venise de departe la oraș mașini de lux femei ușoare
Pe lângă perii cremă și cârpe de manta
Avea în punga lui de plastic doar caiete vreo două trei dosare
Și umbra unui sfânt pe care-l căuta
Dar lumea nu îl ia în seamă pantofii ei ai lumii-s lăcuiți
Degeaba strigă încălțatului de strigăt și lui și lor Veniți!
Numai o doamnă îmbrăcată-n negru piciorul și-l așează
pe scăunelul rupt și el din trupul unui lemn de Bobotează
Sub voalul mătăsos ochii femeii-aprind pe rând scântei
Dar lustragiul cu viața lui dă un ocol pantofului cel stâng
În mintea lui de călător prin lumea lumilor holtei
Nu mai e loc de alte depărtări ale distanțelor ce plâng
Și-și vede mai departe de treaba lui de lustragiu
Nu îndrăznește să-și ridice privirea spre-naltul său
Se prăbușește însă dintr-odată din el în omul viu
Pantofii pe care-i lustruia erau ai lui Isus cu chipul tău
Un lustragiu grăbea s-ajungă-n piața mare
Venea se auzea din plânsul lumii
I se tocea sub ochi lumina ce-adusă de spinare
se rezema din când în când de crucea Lumii
0155.754
0
ghetele cand lustruiam
Doamne eu iti cer iertare
ca in gand pacatuiam
p.s.
Domnule Silisteanu, nefiind critic si nici manuitor de cuvinte alese va spun numai atat: mi-a placut mult!