Nu m-a iubit nimeni ca tine Maria

când faci din Femeie o icoană, rugăciunile se cer scrie în aer; voiam să spun, desigur, într-un avion; sau măcar în așteptarea acestuia - într-o aerogară în care, cu puterile scăzute, poetul refuză freamătul lumii, coloritul agresiv și pestriț al fustelor ce îl înconjoară; simte nevoia de stabilitate, de căldură, de înțelegere; în astfel de momente, dragostea este aproape maternă, pentru că poetul redevine copil și gura sa rostitoare de rugăciune tânjește din nou, după atâția ani, la gustul laptelui, la curățenia sânului Primei Femei; de aceea, textul de față este deopotrivă o spovedanie și o cerere; în ce/despre ce? rămâne la latitudinea (și altitudinea) poetului, pentru că orice drum pentru un poet este lung și multe (întâmplări, desigur) îi vor lua urma; nici Domnul nu se poate abține (își caută plata).

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

Un poem bun, cursiv, cu mare forță și în sfârșit, cu o neașteptată coerență. Un trubadur adevărat care face din femeie, FEMEIA, întreaga lume cu toate ce există fiind la picioarele ei. Foarte frumos versul cu ninsoarea și legătura neîntreruptă cu Dumnezeu.

i.